Categories
Stiri

Euroscepticismul românesc s-a născut la Antene. PNL devine eurosceptic

Ieri a mai răbfunit încă unul. În sfârşit avem şi noi euroscepticii noştri! N-or fi ei vreun Nigel Farage (încă!), dar tema euroscepticismului românesc a fost descoperită întâmplător şi preluată pompieristic de USL. Voiculescu şi Antonescu ne servesc noua senzaţie eurosceptică, cu garnituri gen Ciutacu, Badea şi restul gâdelor hidoase care predică euroscepticismul agresiv de la tribuna Antenelor.

Prostiţi de analiza externă tip omu’ cu laptopu’, capii USL au ignorat anvergura relaţiilor europene a preşedintelui în funcţie şi contextul euro-atlantic al României, hlizindu-se la clipurile anteniste cu Băsescu-Berlusconi-Sarkozy. Aşa i-a lovit în plex reacţia instituţiilor europene şi americane, pe care le-au subestimat în mod ignorant, ca nişte şmecheri locali ce sunt. Dar tot ca nişte aburitori băştinaşi, au replicat prin ceea ce putem numi azi germenii euroscepticismului românesc. Efecte colaterale, deh! În speţă un mesaj naţionalist preluat de la tribuna antenistă la tribuna interimarului de la Cotroceni, vorbe grele zise grav gen „Noi nu suntem colonie”.

Cei din USL s-au trezit izolaţi, retrograzi, ignoraţi şi respinşi în Europa. Până şi familiile lor politice europene se jenează de noua putere Ponta-Antonescu. Nu sunt chiar aşa de izolaţi, totuşi: aliaţii lor externi le-au sărit prompt în ajutor, mai întâi Voronin susţinându-i în public şi mai apoi premierul Rusiei socializând tovărăşeşte cu Ponta, ca-ntre premieri, cum i-a învăţat pe amândoi aceeaşi firmă de lobby şi PR.

Nu mă îndoiesc că bombardamentul euroscepticilor de la Antene se va înteţi până la noi şi semeţe culmi atinse doar prin alte colţuri eurosceptice ale bătrânului continent. Se înţelege apetitul zero pentru valorile europene al unora precum Ion Iliescu sau Dan Voiculescu, fiindcă valorile occidentale le ameninţă starea lor fizică, la propriu.

Dar ce caută Partidul Naţional Liberal angrenat în prima mişcare eurosceptică din România, numai ei ştiu. Nu spun că scântei de euroscepticism liberal (şi penal) n-au mai răsărit pe ici pe colo, chiar în prag de aderare, când Dinu Patriciu recomanda amânarea aderării.  Sau pe când premierul Tăriceanu pufnea nervos că (citez) “Înalta Poartă” i-a dat peste degetele întinse înspre banii românilor taxaţi la prima înmatriculare auto.

În prezentul canicular al lui 2012, PNL insistă să fie asociat curentului eurosceptic din România. De ce iese PNL în public prin portavoci gen Chiuariu care-l calomniază pe preşedintele Comisiei Europene? E ăsta un nou calcul realpolitik cu care ne-a obişnuit Crin Antonescu? Rentează discursul eurosceptic? Şi uite aşa, PNL se mai contopeşte niţel în fostul FSN, priviţi poza de mai jos, ilustrează perfect simbioza.

De ce-mi pasă de PNL? Pentru că n-aveam niciodată aşteptări de la Ion Iliescu şi ceilalţi aşijderea. Pentru că sunt unul din dezamăgiţii consideraţi pierderi neglijabile de către actualul PNL. Pentru că PNL părea cel mai decent partid din România. Pentru că nu (mai) e, nici pe departe. Pentru că destinul acestui partid e tragic. Ducă-se, cu struţii lor cu tot.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *