Categories
Stiri

Statul drept

Se tot vorbește în ultimul timp despre politici de dreapta. Să fie statul minimal sau doar suplu ? Eu aș spune că un stat de dreapta ar trebui să fie în primul rând “drept” față de cetățenii săi. Adică, de exemplu, dacă percepe penalizări la cei care întârzie cu taxele, să plătească și el (statul) penalizări atunci când întârzie cu diverse rambursări. Nu este drept ca statul să se împrumute fără dobândă de la cetățeni sau agenți economici.

Political spectrum

(sursa imagine)

Este drept, putem avea aceleași revendicări, la fel de legitime, și de la un stat “de stânga”. De ce cred însă că un stat de dreapta ar trebui cu atât mai mult să susțină acest lucru ? Nu este vorba despre jocul de cuvinte dreaptadrept. Doctrina dreptei pune mai mult accent pe libertatea economică a individului față de stânga care susține drepturi mai mari ale statului de a interveni în economie. Astfel, dreapta ar trebui să susțină cu atât mai mult faptul că statul nu trebuie să aibă obligații mai mici decât au cetățenii.

Doar un stat perceput ca fiind “drept” poate face indivizii să nu considere că au dreptul să fenteze și ei la rândul lor statul.

Sunt curios dacă vreun partid va aborda această temă în campania electorală și mai ales în practica parlamentară și guvernamentală.

Categories
Stiri

Eu cred că veșnicia s-a născut … pe centură

Cine a trecut măcar o dată pe Centura București, la intersecție cu ieșirea spre Domnești, știe la ce mă refer. Un șir de zeci de tiruri care vin pe centură și se opresc la „cedează trecerea”. Trecerea acelei intersecții durează de obicei pentru mine 20-45 minute, uneori mai mult.

Perpendicular este drumul cu prioritate, ieșirea din București spre Domnești.  Singura șansă a celor de pe centură pentru a trece este intrarea „cu tupeu” în intersecție, deoarece probabilitatea să nu vină nimic pe drumul cu prioritate este aproape zero în majoritatea timpului.

Nu este o mare fericire nici să fii pe drumul cu prioritate, trebuie să te oprești oricum pentru a te asigura că nu forțează intrarea în intersecție cineva de pe centură. Și cu tirurile nu prea vrei să te joci de-a „eu aveam prioritate de fapt”. Și aici se formează deseori cozi enorme. Am stat o dată vreo 45 minute, și nu a fost din cauza barierei de cale ferată. Explicația este că cei de pe centură nu pot trece foarte mulți o dată, trebuie să mai respecte și drumul cu prioritate, ceea ce duce la întreruperi foarte multe și dese ale traficului pe drumul cu prioritate.

Cert este că prin această intersecție mașinile abia se scurg din orice direcție. De obicei trec câte 2-3 mașini pe fiecare direcție, apoi coloana se oprește din nou. Foarte des apar blocări ale intersecției atunci când protocolul ad-hoc „vezi că mă bag eu acum” nu funcționează. Și din nou, tirurile nu pot fi ocolite dacă rămân blocate în intersecție și nu pot da ușor înapoi dacă au intrat într-o situație de interblocare. Situația se descurcă în zeci de secunde uneori, timp în care nici o mașină nu poate trece prin intersecție.

Situația este clar foarte neplăcută, iar soluțiile nu sunt atât de complicate. Nu trebuie să facem neapărat pasaje denivelate. Poate nu este suficient loc să se creeze un giratoriu. Dar un semafor se poate pune, nu ? Sau măcar un polițist care să fluidizeze traficul. Este cu atât mai frustrant cât după depășirea intersecției se circulă foarte bine, practic circulația se poate fluidiza doar optimizând acest punct.

Un semafor ar crește enorm randamentul utilizării intersecției. În loc să se piardă 10-20 secunde cu schimbatul direcției în mișcare la fiecare 2-3 mașini, se poate da „verde” pentru 30-45 secunde pentru a trece 10-20 mașini (numerele sunt orientative). La scurt timp după ce coloana se pune în mișcare pe „verde”, ea poate ajunge la viteza de 50 km/h, spre deosebire de situația în care fiecare mașină trebuie să meargă cu 3-5km/h maxim pentru a se asigura că poate trece în siguranță.

Pentru situații de trafic foarte mic se pot pune semafoare inteligente care să nu dea verde la șoseaua fără mașini, dar nu cred că o întârziere de 30-45 secunde ar fi atât de deranjantă în comparație cu beneficiile.

Situația este probabil un pic mai complicată, la granița jurisdicțiilor Municipiul București – Ministerul Transporturilor, dar numai eu cunosc situația de vreo 10 ani, se putea găsi o soluție dacă exista o minimă bunăvoință.

S-au făcut și mai multe sesizări, inclusiv de către mine vreo 3:

  • Platforma „Domnule primar”, octombrie 2007 (nu  știu de ce am dat-o anonimă)
http://www.domnuleprimar.ro/19863-Semafoare-centura-ani-zile-centura-exterioara-Bucurestiului-est.htm

La PMB, martie 2010 :

De ani de zile la intersecția între șoseaua de centură și ieșirea spre Domnești se formează cozi interminabile pentru că nu este semaforizată măcar. Linia de centură are cedează trecerea. Nici cei care ies/intră în București nu merg prea repede, altfel riscă să fie striviți de un camion.

Vă rog găsiți o soluție de optimizare, de exemplu semaforizare, ar fluidiza enorm traficul. Dacă chiar nu se poate tehnic, postați un polițist permanent acolo. Este inacceptabil să fie mai rapid să traversezi orașul prin centru decât pe centură. Este un motiv pentru congestionarea traficului în oraș.

Aș dori o soluție chiar parțială dar realizabilă anul acesta, nu o promisiune despre un proiect măreț cum mi s-a răspuns acum câțiva ani când am sesizez prima dată această problemă.

Vă mulțumesc.”

  • La Elena Udrea, aprilie 2011 (pe când promitea să facă marea cu sarea cu Consiliul PDL)

„Multumesc pentru răspunsul … un pic general.

Vă rog să nu uitaţi totusi de problema ieşirii din Bucureşti spre Domneşti, intersecţie cu Şoseaua de Centură. Este o problemă care se poate rezolva cu bani puţini şi este de mare impact, ar deveni mult mai rentabilă ocolirea centrului.

Dacă se rezolvă (prin Consiliul General de exemplu) eu vă votez şi o să pun şi un articol pe blog : http://mihvoi.blogspot.com/

Mesajele sunt originale, scrise de către mine, inclusiv greșelile de ortografie. Voi mai aveți vreo idee ce putem face pentru a se rezolva ?

Categories
Stiri

Războiul cvorumurilor

Un nou cuvânt pentru chibiții din politica românească: cvorum. Unii îl citesc cuorum, marcând originea latină, alții apasă v-ul, sunt din cei ce combină pronunțiile, cuvorum, să fie siguri, ba chiar am auzit de vreo două ori un accent pus pe silaba finală, o notă de originalitate. Nu lipsesc nici construcțiile fanteziste de tipul „procentul din cvorum” și este foarte des pleonasmul „cvorum minim”. Cert e că cvorumul a intrat cu acte în regule în războiul politic al celor trei Don Quijote și armatelor lor de Sancho Panza ce ne-au stricat această vară. 

Cel mai celebru este desigur cvorumul cetățenilor necesar pentru validarea Referendumului. Nu știm nici azi cu exactitate câți cetățeni suntem și în ce zări ale lumii, prin urmare nu-l putem identifica cu exactitate pe numitul cvorum. Dar nu mai puțin cunoscut este cvorumul Curții Constituționale, de data aceasta exact definit: 6 din 9 judecători erau necesari pentru a avea o decizie. Din cauza absenței acestui cvorum am pierdut trei săptămâni și niște procente din puterea monedei naționale. 

Astăzi un nou cvorum și-a arătat fața, cel al CSM. Pentru a lua act de demisia Monei Pivniceru, 15 din cei 19 membri ai CSM ar fi trebuit să fie prezenți, fără a lua în calcul chiar pe nominalizata la postul de ministru de justiție. Unul e suspendat din cauze de urmărire penală, unul e în concediu, trei au invocat motive familiale, iată că nu s-a făcut cvorumul. Pivniceru mai așteaptă.

Prompt, liberalii au identificat și ei vreo două cvorumuri prin Parlament, necesare pentru ca Traian Băsescu să se întoarcă la Cotroceni. Mai întâi, mâine ar trebui un cvorum mai mititel, al Birourilor Permanente Reunite. Cel puțin șase deputați și cel puțin cinci senatori, membri ai Birourilor Permanente, trebuie să fie în sală la ora 12. Iar vineri, în plen, ar trebui să fie minim jumătate plus unul din numărul total al senatorilor și deputaților. Acest cvorum, mă scuzați, nu știu să-l definesc. Nu știu exact ce s-a ales cu cei 19 parlamentari aleși în administrația locală, cu cei doi dovediți incompatibili, cu președintele interimar și cu încă vreo doi ce și-ar fi dat demisia. Dar pe undeva pe la 230 de oameni ar trebui să se întoarcă din concediu pentru a avea cvorum. Amenință acum M. Voicu și E. Nicolaescu, că liberalii (useliștii?) amenință cu chiulul generalizat pentru a dinamita cvorumurile.

Să notăm că în Parlament cvorumul e armă veche, dar nu atât de mediatizată. Pe vremea guvernului Boc, cunoscut și pentru lupta sa permanentă cu moțiunile de cenzură, la fiecare astfel de vot puterea își ținea adesea parlamentarii în bănci, pentru a nu se realiza numărul minim de voturi (nu chiar cvorum, dar aceeași idee). Iar opoziția a inventat „greva parlamentară”, prin care a anulat cvorumul luni la rândul. Trio-ul formidabil R. Anastase (președintă) – S. Voinescu (secretar) – M. Voicu (secretar) a rămas celebru pentru că au numărat vreo 80 de deputați și le-a ieșit un cvorum de 156.

Cvorumul în sine este o procedură bine gândită. Asigură că anumite decizii importante nu sunt luate în pripă, nici pe șest, de o minoritate bine organizată. Este legitim să fie folosit inteligent ca armă politică, atunci când o minoritate dorește să împiedice majoritatea să impună o decizie controversată. Astfel de cazuri au fost boicotul opoziției în Parlament sau absența la vot a simpatizanților lui Băsescu la Referendum. Însă atunci când folosești cvorumul din postura de majoritate – vezi guvernarea PDL, sau ca să amâni procedural niște decizii definitive – vezi CSM sau amenințarea liberalilor, în aceste situații nu mai vorbim de un act legitim.

Să mai notăm și că dintre toți cei de mai sus singurii pentru care prezența este opțională sunt cetățenii. Ei au dreptul, nu obligația de a vota, deci pot să vină sau nu la vot, după cum au chef. Ceilalți, demnitari ai statului român, sunt plătiți ca să participe la ședințele respective; atunci când au devenit demnitari au acceptat și că se poate să fie chemați din concediu pentru o problemă urgentă. Manipularea cvorumului ar trebui să fie o tactică excepțională, folosită doar în momente cheie. Altfel, e doar un chiul, sau, mai rău, un abuz.

Categories
Stiri

Cetățenii cu acte de identitate expriate: valabil înainte, excluși după Referendum

Înțeleg din presă că marea găselniță a USL sunt cetățenii cu acte de identitate expirate. Aceștia ar trebui conform înaltei gândiri social-liberale excluși de pe listele electorale permanente. Inutil de spus că nu există nicăieri un articol de lege care să spună așa ceva. Ar fi doar încă un abuz împotriva drepturilor fundamentale comis de guvernul Ponta.

Să ne uităm însă la atitudinea acestui Cabinet în legătură cu cetățenii cu acte expirate, înainte sau după referendum. Am luat un exemplu oarecare din teritoriu, Satu Mare, primul pe care mi l-a dat Google, dar situația este identică în toate județele. 

Direcția Evidența Persoanelor din cadrul MAI a trimis instrucțiuni către serviciile județene să prelungească înainte de referendum programul cu publicul pentru ca cetățenii cu acte expirate să le reînnoiască în regim de urgență și deci să poate vota. La Satu Mare instrucțiunile au fost implementate exemplar:

Programul a fost prelungit până în ziua de 29 iulie inclusiv (duminica!). Cetățenii ar fi putut să își ridice actele până la 21:30, apoi să meargă repede să voteze. Explicația este simplă: guvernul avea nevoie de atingerea cvorumului, deci dorea să voteze cât mai multe persoane de pe listele electorale.

Acum, după vot, același Guvern s-a răzgândit. Cu cinism spune că de fapt cei pe care îi ajuta înainte de referendum nici nu ar fi trebuit să fie pe liste. Atunci de ce atâta grabă înainte? Explicația este la fel de simplă: guvernului puțin îi pasă de lege, vrea doar să atingă un rezultat politic.

Sunt totuși curios, oare cei care și-au făcut actele în 26-29 iulie vor fi pe listele permanente actualizate de guvern?

Categories
Stiri

Aparținător într-o clinică privată – o laudă spitalului Sanador

Nu mai fusesem de ceva vreme aparținător (adică însoțitor al unui pacient, pentru cine nu e familiarizat cu jargonul spitalului românesc). Am trecut în ultimii cinci ani, ca aparțințor, pe holurile spitalului Fundeni (clinicile de chirurgie cardiacă și chirurgie hepatică) și Cantacuzino. Am avut o scurtă vizită și prin Spitalul Militar. De fiecare dată am rămas cu un gust amar legat nu atât de condițiile proaste cât de lipsa de omenie a majorității personalului. De foarte curând am testat din aceeași postură și un spital privat, Sanador din București. Trebuie spus că e vorba de un caz mult mai ușor din punct de vedere medical și, spre deosebire de cele dinainte, cât se poate de fericit – naștere. Poate că sunt influențat și de experiențele negative anterioare, însă oricât aș fi de cârcotaș, (aproape) că nu am de ce să mă plâng. 

Probabil că trebuie să încep cu curățenia impecabilă și starea materială a clinicii. Nu doar că nu am văzut picior de gândac (da, în spitalele de stat poți să ai neșansa de a întâlni colonii întregi), dar deși am căutat (știu, am exagerat, n-am putut să mă abțin), nici de praf n-am dat. Curățenia se făcea în mod discret și am zâmbit amar amintindu-mi de năvala infernală a angajaților Romprest ce se petrecea în fiecare dimineață la ora 5 la Fundeni. În saloane, paturi ergonomice, aparatură nouă, aer condiționat, geamuri ce se închid bine, băi dotate complet și funcționale. Ordinea era strictă, ca să intri trebuia să treci prin recepție, de unde obțineai o cartelă de acces la lifturi; iar la etajul dorit te echipai cu halat și botoșei de plastic de unică folosință.

Și totuși, cu tot regulamentul strict, accesul aparținătorilor nu doar că nu era îngrădit, ci și încurajat și ajutat. Sigur, trebuia să te anunți la recepție, dar era doar o formalitate și până la urmă e bine că ai unde să întrebi încotro să mergi, nu bâjbâi pe holuri (ați fost vreodată în labirintul de la Fundeni?). Programul de vizită este generos, de la 7 la 22, aveam la dispoziție parcare în subteran gratuit (la Fundeni plătești ca să intri cu mașina în curte…). În salon puteau intra câte o persoană, maxim două, din motive de igienă, dar peste tot sunt spații de așteptare cu canapele comode și apă pentru familie și prieteni. Am fost uimit în toate spitalele românești, până acum, de lipsa completă de înțelegere a nevoii pacientului de a avea aproape prieteni și rude; la toate spitalele de stat, ca aparținător am fost un instrus ce trebuie alungat și a trebuit să mituiesc personalul ca să fiu lăsat să intru și să îmi văd fratele, tatăl sau soția internați în spital.

Dar punctul forte la Sanador este personalul. De la medici până la recepționer (sau dacă vreți până la paznic, că până și el era politicos), nu am întâlnit măcar o dată încruntarea, vorba urâtă, ridicarea tonului și altele asemenea cu care te obișnuiești în spitalul public. Zâmbitori, politicoși, întotdeauna amabili, gata să ajute. Am ajuns la spital pe la 2 noaptea; în salon am fost în 15 minute, au constatat că e într-adevăr momentul, l-au chemat pe medicul soției, acesta a venit imediat de acasă. Dacă am cerut ceva și nu s-a putut pe loc, am primit scuze și promisiunea unei reveniri rapide; nu am fost uitat vreodată. Oricine a fost într-un spital de stat ar fi rămas uimit să constate că cerând infirmierei să schimbe un cearceaf ușor pătat nu doar că nu am fost bombănit sau certat, ci a schimbat tot patul, cerându-și scuze că nu au venit fețele de pernă de la curățătorie și revenind din proprie inițiativă să schimbe și perna după un sfert de oră.

Din punct de vedere medical, nimic de reproșat. Medicii, moașele și asistenele au fost la înălțime, n-am avut absolut nicio problemă. Desigur, așa cum am spus, nu a fost un caz dificil, dar la câte am auzit și despre greșeli în săli de naștere, sunt foarte mulțumit. Îi recomand oricând cu căldură. Spitalul a avut toate medicamentele și materialele necesare, inclusiv haine pentru mamă și copil pe durata spitalizării. Nu doar că nu am adus nimic de-acasă, ba chiar am și plecat cu un pachet de scutece, o cutie de lapte praf (ambele începute pe durata spitalizării, dar pe care le mai folosesc încă la o săptămână după naștere) și o grămadă de produse promoționale de la diverse firme.

Și ca să mă plâng totuși de cineva, la biroul de internări/externări și la contabilitate se mișcă destul de greu. A trebuit să merg de două ori pentru semnarea contractului și la externare am așteptat vreo două ore să fie gata factura. Contabilii ăștia reușesc să strice totul!

Totul are un preț, veți spune pe drept cuvânt. Am vrut aceste condiții, am plătit la privat. Dar să ne amintim că și la stat plătești, informal, de la medic până la infirimieră (să-mi aduceți aminte să vă spun povestea cu asistenta șefă și mercurialul șpăgilor). La Sanador costul întregului pachet de servicii a fost de aproximativ 6.300 de lei (6.284 mai exact). Casa de asigurări de sănătate a plătit 3.100 de lei, iar noi diferența de 3.200. Dintre aceștia, cam 1.000 de lei au fost cazarea (ar fi fost mai ieftin dacă alegeam cameră cu două paturi), 400 de lei un screening metabolic (opțional) și 100 de lei montatul cerceilor medicali (opțional), restul costul efectiv al nașterii spontane; în caz de cezariană, costul ar fi crescut cu până la 1.000 de lei (în funcție de rangul medicului, de la specialist la profesor).

Pe scurt, am plătit 3.200 de lei, incluzând 500 de lei servicii opționale și având condiții excelente. Nu știu care mai sunt șpăgile pe la spitalele de stat, sunt chiar curios dacă adunând gincologul cu anestezistul cu asistentele și cu infirmierele nu aș fi ieșit tot pe-acolo. Una peste alta, din punctul meu de vedere a făcut toți banii. Recomand oricui și oricând spitalul Sanador pentru naștere și, de ce nu, și pentru alte servicii.

Nu pot să închei fără să revin la întrebarea ce e defect, noi sau sistemul. Toți angajații Sanador sunt veniți din sistemul public; unii încă mai lucrează și într-un spital de stat. Cum se face că într-un sistem se comportă într-un fel, în celălalt cu totul diferit? Nu se poate să fie vorba doar de bani – așa cum spuneam, și la stat se plătește, informal – altceva se întâmplă. Unde greșim?

Categories
Stiri

Cazul Anastase

Presa romaneasca e plina de sentimentalisme si opinii, dar o trecere in revista a unor evenimente si raportarea lor la cadrul legislativ este imperativa, chiar daca ea poate fi destul de seaca si lipsita de culoare.

Aici este incercarea mea de a pune un pic de ordine in ganduri printr-o prezentare la obiect, pe puncte, si cu documentatie clara, a cazului suspendarii Presedintelui Camerei Deputatilor.

Punctele principale:

1. Sedinta extraordinara de revocare nu a avut aviz legal de convocare si  nu a intrunit cvorumul necesar unui vot valid.

2. Acuzatiile care stau la baza revocarii sunt false, iar cadrul legislativ invocat pentru suspendare nu priveste Presedintele Camerei, deci nu se putea aplica in cazul cu pricina. In plus, termenul de aplicare a regulamentului a fost depasit cu aproximativ zece luni.

Acum iata explicatiile pe larg si cadrul legal, plus stenogramele celor intamplate in parlament, pentru fiecare dintre cele trei puncte.

1. Sedinta extraordinara de la ora 21.15 din data de 3 iulie (cea prin care a fost revocata Roberta Anastase) a fost ilegala.

Potrivit regulamentului Camerei Deputatilor,  sesiunile camerei au loc intre lunile februarie-iunie si septembrie-decembrie:  „Camera Deputaţilor îşi desfăşoară activitatea în două sesiuni ordinare pe an. Prima sesiune începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iunie. A doua sesiune începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie.” Art  84,  (1)

Pentru o sesiune desfasurata in luna iulie, este nevoie de aprobarea unei sesiuni extraordinare. Iata aici regulile si procedurile pentru convocarea unei astfel de sesiuni, Art  84:

(2) Camera Deputaţilor se întruneşte şi în sesiuni extraordinare, la cererea Preşedintelui României, a Biroului permanent sau a cel puţin unei treimi din numărul deputaţilor.
(3) Cererea de convocare a unei sesiuni extraordinare se face în scris şi va cuprinde ordinea de zi, precum şi perioada de desfăşurare a sesiunii. Neaprobarea de către Cameră a ordinii de zi solicitate împiedică ţinerea sesiunii extraordinare.
(4) Convocarea Camerei Deputaţilor se face de către preşedintele acesteia. Preşedintele nu va lua în considerare cererile pentru convocarea unei sesiuni extraordinare care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (2) şi (3).

Regulamentul are la baza Constitutia Romaniei, articolul 66:

(1) Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc în două sesiuni ordinare pe an. Prima sesiune începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iunie. A doua sesiune începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie.
(2) Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc şi în sesiuni extraordinare, la cererea Preşedintelui României, a biroului permanent al fiecărei Camere ori a cel puţin o treime din numărul deputaţilor sau al senatorilor.
(3) Convocarea Camerelor se face de preşedinţii acestora.

Sedinta extraordinara, convocata la data de 3 iulie  la ora 10: 30 a respectat aceste prevederi, ea fiind inscrisa si in Monitorul Oficial al Romanei, si convocata de doamna Anastase.  Sedinta extraordinara a  Camerei s-a incheiat in mod oficial la ora 19:40 de catre doamana presedinte Anastase. Chiar dupa ce sedinta fusese inchisa, domnul  Nicolaescu a intervenit la microfon, cerand deputatilor sa ramana la locurile lor: „ca sa putem face urmatoarea sedinta extraordinara”, care urma sa cuprinda raportul Comisiei Juridice, de disciplina si imunitati, si sa solicite revocarea doamnei Anastase. (Sursa: stenograma sedintei Camerei Deputatilor din 3 iulie, 2012)

De retinut aici este faptul ca sedinta extraordinara fusese deja inchisa de singura persoana in masura sa o faca: doamna Anastase, iar interventia domnului Nicolaescu a incalcat regulamentul Camerei Deputatilor. Deci, sedinta extraordinara inceputa ulterior, la ora 21.15, nu avea aprobarile necesare, nu indeplinea conditiile art 66 din Constitutia Romaniei si art 24 din Regulamentul Camerei si nu fusese inscrisa in Monitorul Oficial. (Sursa: stenograma sedintei Camerei Deputatilor din 3 iulie, 2012)

Dupa incheierea sedintei extraordinare de la ora 19:40, multi dintre deputati au plecat de la Camera. Sedinta de revocare a Robertei Anastase (ora 21.15) a debutat cu probleme de cvorum. Potrivit Constitutiei Romaniei, Articolul 67: „Camera Deputaţilor şi Senatul adoptă legi, hotărârişi moţiuni, în prezenţa majorităţii membrilor”.

Dupa cum se vede in stenograma sedintei, din 311 deputati, au fost raportati prezenti de catre Dl. Florin Iordache (cel care prezida sedinta) 264, dar votul, desfasurat cu numai cateva secunde dupa aceea, pentru aprobarea ordinii de zi arata ca in sala erau numai 107 deputati. Ca urmare, s-a cerut efectuarea unui nou vot, care a aratat de data aceasta 163 de deputati prezent (minimul necesar pentru cvorum este 156). Intrebarea care se pune este urmatoarea: cum se poate ca presedintele de sedinta sa anunte 264 prezenti, iar votul de peste cateva secunde sa arata doar 107 prezenti, iar peste alte cateva secunde sa se ajuga la 163? (Sursa: stenograma sedintei de la ora 21.15)

Cu putin timp dupa aprobarea ordinii de zi, deputatul PDL Costica  Canacheu a luat cuvantul si a aratat ca aceasta sedinta incalca legea, iar pe cei prezenti  i-a acuzat de sperjur si nerespectarea Constitutiei Romaniei.

2. Acuzatiile ce au dus la revocarea din functie a doamnei Anastase sunt false.

Ele invoca „abaterile grave şi deosebit de grave de la regulament, săvârşite de preşedintele Camerei Deputaţilor Roberta Anastase şi vicepreşedintele Ioan Oltean, în cadrul şedinţei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 27 septembrie 2011, astfel cum sunt definite prin art. 218 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi art. 52 lit. b) din Legea nr. 96/2006.” (Sursa)

Acuzatiile sunt legate de o sedinta din data de 27 septembrie 2011, privind numirea de consilieri la curtea de conturi. Specific, ele se refera la acea parte a sedintei cand s-a solicitat aprobarea prin vot a respectivelor numiri. Opozitia a contestat votul, sustinand ca nu exista cvorum.  La acel moment, doamna Anastase nu prezida sedinta. Domnul Ioan Oltean, se afla la acel moment la prezidiu, asa cum se poate vedea din aceasta stenograma si din inregistrarea video care o insoteste.

Cu toate acestea, Comisia Juridica care a cerut revocarea doamnei Anastase, a hotarat sa nu il sanctioneze pe dl. Oltean: „Cu privire la solicitarea de sancţionare disciplinară a domnului deputat Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, membrii comisiei au hotărât cu majoritate de voturi, 8 pentru, 4 voturi împotrivă, să nu propună Biroului permanent aplicarea vreunei sancţiuni disciplinare.” (Sursa)

De altfel, se poate observa din stenograma  din 27 septembrie 2011, de la inceputul sedintei, ca doamna Anastase urma sa fie inlocutia de domnul Oltean : „Lucrările şedinţei au fost conduse de doamna deputat Roberta-Alma Anastase, preşedinte al Camerei Deputaţilor, înlocuită de domnul deputat Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnul deputat Dumitru Pardău”  (Sursa: stenogama sedintei din 27 septembrie 2011).

Cei care au solicitat revocarea doamnei Anastase, au invocat articolul 218 din regulamentul camerei. Acest articol stabileste ca:

(1) În cazul unor abateri grave, săvârşite de deputat în mod repetat, sau al unor abateri deosebit de grave, Camera poate aplica sancţiunea interzicerii participării deputatului la lucrările ei pe o perioadă de maximum 15 zile sau poate hotărî, la propunerea Biroului permanent, excluderea temporară a deputatului în culpă.

(2) Gravitatea abaterilor va fi stabilită de Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi în cel mult 7 zile.

Deci, nicidecum acest articol nu permite o revocare din functie – ci doar  o excludere temporara. Articolul vizeaza un deputat oarecare, nu pe presedintele camerei. La paragraful 2 se da un termen limita de sapte zile pentru stabilirea gravitatii abaterilor. Ori, comisia juridica s-a intrunit si a discutat aceasta tema  in dupa-amiaza zilei de 3 iulie, 2012 (vezi declaratia din plen a domnului Nicolaescu) – la aproape zece luni dupa cele intamplate.

In plus, revocarea s-a cerut si in baza Art 64, alin.2 al Constitutiei. Dar acesta ii priveste numai pe membrii birourilor permanente, nu si pe Presedintele Camerei:

„Fiecare Cameră îşi alege un birou permanent. Preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului se aleg pe durata mandatului Camerelor. Ceilalţi membri ai birourilor permanente sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni. Membrii birourilor permanente pot fi revocaţi înainte de expirarea mandatului.” (Sursa)

In concluzie, revocarea din 3 iulie 2012 a  Robertei Anastase din functia de Presedinte al Camerei Deputatilor a fost ilegala, neconstitutionala, a subminat statul de drept si a constituit un atac asupra instiutiilor statului roman.

Categories
Stiri

De ce UDMR ține cu Băsescu momentan

UDMR a folosit mereu tactica feliei de salam în legătură cu revendicările lor de autonomie. Practic au obținut de la fiecare guvernare la care au participat noi și noi mici concesii în schimbul asigurării majorității parlamentare.

File:Salami aka.jpg

Pentru a ajunge la guvernare, UDMR are nevoie de o situație în care nicio forță nu are majoritatea de 50%+1 în parlament. De exemplu într-o situație ipotetică cu 3 partide parlamentare (UDMR și două partide mari : X și Y) : UDMR are 7%, X are 48%, iar Y are 45%.

În această situație niciunul dintre partidele mari nu poate avea majoritate parlamentară fără sprijinul UDMR. Ambele însă pot ajunge peste 50% în alianță cu UDMR. Aceasta face posibil ca UDMR să negocieze cu ambele partide și să se alieze cu partidul care oferă mai multe concesii UDMR.

În mod un pic neașteptat, cel mai probabil este ca UDMR să se alieze cu partidul mai mic (Y), deoarece acesta are cele mai mici șanse singur și este dispus să cedeze cel mai mult. Partidul mai aproape de 50% (X) va negocia de obicei mai dur, având și speranța de a găsi suficienți traseiști politici pentru a face majoritatea fără UDMR. Lucrurile se complică când sunt mai multe partide parlamentare, dar în esență tactica rămâne aceeași.

Practic, pentru UDMR, cea mai rea situație este să existe o forță parlamentară care are peste 50% în Parlament. Faptul că USL se prefigurează a obține peste 50% nu este deloc îmbucurător pentru UDMR. Negocierea cu USL a unor avantaje înainte de alegeri nu cadrează cu strategia „de cursă lungă” a UDMR. Astfel, UDMR este foarte motivată să echilibreze balanța între USL și opoziție.

Așadar, nu este de mirare că UDMR a pus umărul la invalidarea referendumului de demitere a președintelui (suspendat) Traian Băsescu, cel puțin prin ne-mobilizarea electoratului său. Se pare că Traian Băsescu este încă perceput de către UDMR ca putând echilibra balanța politică și chiar fiind o posibilă locomotivă pentru PDL sau altă formațiune afiliată, pentru alegerile parlamentare. Faptul că Băsescu încă poate să lovească în USL convine de minune UDMR-ului, cel puțin pentru moment. Dacă ar putea, probabil, UDMR ar ajuta și PPDD sau pe oricine altcineva care nu concurează pe electoratul maghiar.

Nu discut aici moralitatea scopurilor UDMR, mi se pare însă o tactică inteligentă, practic singura pe care o poate aborda o formațiune mică, care are obiective pe termen lung și nu urmărește doar un „tun” pe termen scurt.

* * *

Strategia UDMR este o strategie care merită luată în seamă de către orice minoritate socială sau politică, inclusiv minoritatea „intelectualilor”, a „ecologiștilor”, a „libertarienilor” etc. Nu mă refer la alianțe parlamentare (unele dintre „minoritățile” de acest tip nu ar intra singure în parlament), ci la susținerea candidaților care captează cel mai bine doleanțele acelei „minorități”.

Alianța constantă cu o formațiune politică puternică nu poate avea pe termen lung rezultate spectaculoase, ci riscă mai degrabă absorbția. Uninominalul este o șansă să mai scăpăm de politicieni inculți și neciopliți, cu condiția să existe o reală concurență politică.

Sursa foto

Articol republicat de aici.

Categories
Stiri

De ce UDMR ține cu Băsescu momentan

UDMR a folosit mereu tactica feliei de salam în legătură cu revendicările lor de autonomie. Practic au obținut de la fiecare guvernare la care au participat noi și noi mici concesii în schimbul asigurării majorității parlamentare.

File:Salami aka.jpg

Pentru a ajunge la guvernare, UDMR are nevoie de o situație în care nicio forță nu are majoritatea de 50%+1 în parlament. De exemplu într-o situație ipotetică cu 3 partide parlamentare (UDMR și două partide mari : X și Y) : UDMR are 7%, X are 48%, iar Y are 45%.

În această situație niciunul dintre partidele mari nu poate avea majoritate parlamentară fără sprijinul UDMR. Ambele însă pot ajunge peste 50% în alianță cu UDMR. Aceasta face posibil ca UDMR să negocieze cu ambele partide și să se alieze cu partidul care oferă mai multe concesii UDMR.

În mod un pic neașteptat, cel mai probabil este ca UDMR să se alieze cu partidul mai mic (Y), deoarece acesta are cele mai mici șanse singur și este dispus să cedeze cel mai mult. Partidul mai aproape de 50% (X) va negocia de obicei mai dur, având și speranța de a găsi suficienți traseiști politici pentru a face majoritatea fără UDMR. Lucrurile se complică când sunt mai multe partide parlamentare, dar în esență tactica rămâne aceeași.

Practic, pentru UDMR, cea mai rea situație este să existe o forță parlamentară care are peste 50% în Parlament. Faptul că USL se prefigurează a obține peste 50% nu este deloc îmbucurător pentru UDMR. Negocierea cu USL a unor avantaje înainte de alegeri nu cadrează cu strategia „de cursă lungă” a UDMR. Astfel, UDMR este foarte motivată să echilibreze balanța între USL și opoziție.

Așadar, nu este de mirare că UDMR a pus umărul la invalidarea referendumului de demitere a președintelui (suspendat) Traian Băsescu, cel puțin prin ne-mobilizarea electoratului său. Se pare că Traian Băsescu este încă perceput de către UDMR ca putând echilibra balanța politică și chiar fiind o posibilă locomotivă pentru PDL sau altă formațiune afiliată, pentru alegerile parlamentare. Faptul că Băsescu încă poate să lovească în USL convine de minune UDMR-ului, cel puțin pentru moment. Dacă ar putea, probabil, UDMR ar ajuta și PPDD sau pe oricine altcineva care nu concurează pe electoratul maghiar.

Nu discut aici moralitatea scopurilor UDMR, mi se pare însă o tactică inteligentă, practic singura pe care o poate aborda o formațiune mică, care are obiective pe termen lung și nu urmărește doar un „tun” pe termen scurt.

* * *

Strategia UDMR este o strategie care merită luată în seamă de către orice minoritate socială sau politică, inclusiv minoritatea „intelectualilor”, a „ecologiștilor”, a „libertarienilor” etc. Nu mă refer la alianțe parlamentare (unele dintre „minoritățile” de acest tip nu ar intra singure în parlament), ci la susținerea candidaților care captează cel mai bine doleanțele acelei „minorități”.

Alianța constantă cu o formațiune politică puternică nu poate avea pe termen lung rezultate spectaculoase, ci riscă mai degrabă absorbția. Uninominalul este o șansă să mai scăpăm de politicieni inculți și neciopliți, cu condiția să existe o reală concurență politică.

Sursa foto

Articol republicat de aici.

Categories
random

Mai usor cu TVR Cultural pe scari

Zilele astea am fost plecat. Fara mail, fara facebook, fara stiri. Ma intorc in contact cu tehnologia si gasesc pe mail si pe Facebook o gramada de apeluri care mai de care mai plangacioase si mai disperate despre cat de important e TVR Cultural si cat bine face el Romaniei si omenirii. Invitatii de a semna zeci de petitii pentru a salva acest post TV. Zic in gand: s-o fi dat lumea pe cultura, in sfarsit manelele nu mai sunt la moda, iar istericalele de la Acces Direct si alte emisiuni de gen nu mai au audienta. Asa o fi oare? S-ar parea ca nu. Gasim aici statisticile de audienta pe lunile octombrie si noiembrie 2011. Rezultatul e furnizat de google, nu l-am cautat in mod special pe asta, daca aveti altul mai relevant dati cu el in mine. Gasim TVR Cultural pe locul 40 ca medie a audientei intr-o zi. As vrea sa notez doua lucruri: pe de-o parte avem inaintea lui posturi ca Acasa (locul 7), Etno (locul 16), TarafTV (locul 28) asadar posturi mai putin culturale, pe de alta parte observam ca si TVR 1 si TVR 2 si TVR 3 se afla ca audienta inaintea TVR Cultural. 

Asadar, SNOBILOR, stiu ca e cool sa te vada lumea ca le ai cu cultura, ca te dai culturist cum s-ar zice. Dar atata timp cat TVR Cultural nu aduna telespectatori nici cat un miting elecetoral pot sa cred ca banii sunt aruncati pe geam. Cum spuneam mai sus, oricare dintre TVR1, TVR2 si TVR3 are audienta mai mare. Asadar de ce sa nu difuzam emisiuni culturale pe TVR1 de exemplu?

Sa va mai spun o chestie. Am in bucatarie un TV vechi. Singura metoda de a-l porni sau de a-l opri e bagatul/scosul din priza. Facand asta porneste automat pe TVR. La orele la care sunt eu in bucatarie invariabil televizorul imi ofera un film cu chinezi. Nu stiu daca filmul e bun sau rau, frumos sau nu, ideea e ca loc de emisiuni culturale ar fi la posturile publice.

Eu nu vad rostul unui post special dedicat culturii in conditiile in care, asa cum se vede din audiente, interesul pentru  cultura e maxim. Prefer o emisiune culturala in prime-time, interesanta si cu un buget care sa-i permita invitati prestigiosi sau difuzarea unor evenimente importante in locul unui post dedicat acestui domeniu la care nu se uita nimeni.

Categories
Stiri

Euroscepticismul românesc s-a născut la Antene. PNL devine eurosceptic

Ieri a mai răbfunit încă unul. În sfârşit avem şi noi euroscepticii noştri! N-or fi ei vreun Nigel Farage (încă!), dar tema euroscepticismului românesc a fost descoperită întâmplător şi preluată pompieristic de USL. Voiculescu şi Antonescu ne servesc noua senzaţie eurosceptică, cu garnituri gen Ciutacu, Badea şi restul gâdelor hidoase care predică euroscepticismul agresiv de la tribuna Antenelor.

Prostiţi de analiza externă tip omu’ cu laptopu’, capii USL au ignorat anvergura relaţiilor europene a preşedintelui în funcţie şi contextul euro-atlantic al României, hlizindu-se la clipurile anteniste cu Băsescu-Berlusconi-Sarkozy. Aşa i-a lovit în plex reacţia instituţiilor europene şi americane, pe care le-au subestimat în mod ignorant, ca nişte şmecheri locali ce sunt. Dar tot ca nişte aburitori băştinaşi, au replicat prin ceea ce putem numi azi germenii euroscepticismului românesc. Efecte colaterale, deh! În speţă un mesaj naţionalist preluat de la tribuna antenistă la tribuna interimarului de la Cotroceni, vorbe grele zise grav gen „Noi nu suntem colonie”.

Cei din USL s-au trezit izolaţi, retrograzi, ignoraţi şi respinşi în Europa. Până şi familiile lor politice europene se jenează de noua putere Ponta-Antonescu. Nu sunt chiar aşa de izolaţi, totuşi: aliaţii lor externi le-au sărit prompt în ajutor, mai întâi Voronin susţinându-i în public şi mai apoi premierul Rusiei socializând tovărăşeşte cu Ponta, ca-ntre premieri, cum i-a învăţat pe amândoi aceeaşi firmă de lobby şi PR.

Nu mă îndoiesc că bombardamentul euroscepticilor de la Antene se va înteţi până la noi şi semeţe culmi atinse doar prin alte colţuri eurosceptice ale bătrânului continent. Se înţelege apetitul zero pentru valorile europene al unora precum Ion Iliescu sau Dan Voiculescu, fiindcă valorile occidentale le ameninţă starea lor fizică, la propriu.

Dar ce caută Partidul Naţional Liberal angrenat în prima mişcare eurosceptică din România, numai ei ştiu. Nu spun că scântei de euroscepticism liberal (şi penal) n-au mai răsărit pe ici pe colo, chiar în prag de aderare, când Dinu Patriciu recomanda amânarea aderării.  Sau pe când premierul Tăriceanu pufnea nervos că (citez) “Înalta Poartă” i-a dat peste degetele întinse înspre banii românilor taxaţi la prima înmatriculare auto.

În prezentul canicular al lui 2012, PNL insistă să fie asociat curentului eurosceptic din România. De ce iese PNL în public prin portavoci gen Chiuariu care-l calomniază pe preşedintele Comisiei Europene? E ăsta un nou calcul realpolitik cu care ne-a obişnuit Crin Antonescu? Rentează discursul eurosceptic? Şi uite aşa, PNL se mai contopeşte niţel în fostul FSN, priviţi poza de mai jos, ilustrează perfect simbioza.

De ce-mi pasă de PNL? Pentru că n-aveam niciodată aşteptări de la Ion Iliescu şi ceilalţi aşijderea. Pentru că sunt unul din dezamăgiţii consideraţi pierderi neglijabile de către actualul PNL. Pentru că PNL părea cel mai decent partid din România. Pentru că nu (mai) e, nici pe departe. Pentru că destinul acestui partid e tragic. Ducă-se, cu struţii lor cu tot.