Am văzut aseară și azi de dimineață mulți politicieni ai majorității frustrați de dimensiunea vădit exagerată a „corpului electoral virtual”, care a condus la un prag electoral imposibil de atins. Spunea Liviu Dragnea cu năduf că „în mod real sunt doar 15 milioane de români care pot vota, nu 18”. USL are doar parțial dreptate; suntem ceva mai puțini cetățeni, dar nici pe departe așa puțini precum pretinde majoritatea parlamentară. În același timp, mulți cetățeni, aflați în străinătate, se împiedică de costuri ridicate ale votului, chiar dacă ar fi dorit să voteze. Până acum, politicienii au refuzat cu încăpățânare să discute și să implementeze o „retehnologizare” a întregului sistem de vot. Poate se vor gândi mai serios la asta.
Interesele imediate ale partidelor în perpetuarea stării de ambiguitate
Trebuie spus de la început că partidele politice au interes imediat pentru a menține situația actuală. Numărul de demnitari aleși – parlamentari, primari, consilieri locali, consilieri județeni – depinde de configurația administrativă și de numărul de cetățeni. Alocările bugetare depind de aceleași variabile. Orice schimbare ar duce la scăderea numărului de scaune și la scăderea resurselor publice la care au acces clienții partidelor. De aceea nu supără pe nimeni supra-estimarea numărului de cetățeni, ba dimpotrivă, bucură. Desigur, cu excepția momentelor „nefericite” precum Referendumul.
Merită să ne oprim o clipă asupra presiunilor tragi-comice asupra INS. Până pe la jumătatea lui iulie, politicienii – din toate partidele – au cerut statisticienilor să amâne „din motive tehnice” publicare datelor finale ale Recensământului 2011, pentru că acestea ar obliga guvernanții să ia niște măsuri de ajustare a politicilor publice. Brusc, când s-au trezit cu pragul de validare în față, cei de la putere au cerut publicarea rapidă, chit că datele INS nu pot fi folosite nici legal, nici practic, la definirea listelor electorale.
Cum numărăm cetățenii? Registrul electoral.
Listele electorale se construiesc pe baza datelor de la Evidența Populației. Știm deja că acolo e o problemă importantă, pentru că, paradoxal, deși toate statisticile ne spun că avem spor negativ, numărul de români înregistrați crește. Este simptomatic pentru starea guvernării în România că statul nu e în stare să își numere locuitorii (spun locuitorii și nu cetățenii pentru că vorbim și de cei sub 18 ani). „Curățarea” bazei de date a Evidenței Populației este o operațiune migăloasă și de durată, pentru că vorbim de chestiunea delicată a drepturilor fundamentale. Nu poți să elimini o „înregistrare” decât dacă ai argumente solide că e vorba doar de niște biți și nu de un om în carne și oase, cu drepturile sale. Este însă o investiție necesară, nu doar pentru alegeri, ci pentru orice politici publice din România.
În ceea ce privește corpul electoral, legea în vigoare prevede în mod expres construirea Registrului Electoral, despre care am mai vorbit, dar în cei 4 ani de la promulgarea legii și până acum guvernele nu au fost interesate să aloce resursele necesare pentru aceast proiect. Dimpotrivă, guvernul PDL a încercat în mod repetat să elimine prevederea din lege, sau măcar să amâne implementarea ei. Registrul este și un bun instrument pentru prevenirea fraudei.
Registrul pornește la rândul lui de la aceeași bază de date a Evidenței Populației (e inevitabil), dar poate fi contruit mult mai flexibil, permițând cetățenilor să anunțe în timp real orice mutare în alt colegiu electoral (inclusiv în străinătate). De asemenea, poate să includă un mecanism de auto-excludere, prin neparticiparea la două scrutine succesive, dublată de posibilitate de re-înregistrare. În timp (câteva scrutine), Registrul se stabilizează la o estimare mult mai bună a corpului electoral.
Ce facem cu românii din străinătate?
Principiul de care nu putem să trecem este că aceștia sunt cetățeni ce nu își pot pierde arbitrar dreptul la vot. De aici și eroare de estimare a lui Dragnea și a celorlalți din USL, nu poți să susții că am rămas doar 15 milioane de cetățeni, anulând dintr-o vorbă dreptul fundamental de vot pentru alte 2.5 milioane, doar pentru că sunt aflați în străinătate. Cu atât mai ridicole sunt declarații precum cele ale lui Antonescu, cel care vorbea nici mai mult nici mai puțin decât de vot cenzitar (să aibă drept de vot doar cine plătește impozite). Am depășit de multă vreme acest stadiu, votul universal este ferm stabilit prin Constituție.
Așadar, românii din străinătate sunt cetățeni, au drept la vot. Este datoria statului român să asigure toate condițiile pentru exercitarea acestui drept, fără să impună costuri prohibitive precum transportul la cea mai apropiată secție. Îngrădirea prin mijloace administrative a dreptului la vot nu este acceptabilă.
Votul la distanță
Principala problemă este cerința sistemului nostru de vot de a fi prezent în persoană la secția de vot. Nu există nicio metodă de vot la distanță. Totuși, în țări cu tradiție democratică sunt implementate cu succes astfel de metode. În Statele Unite se votează prin poștă încă din secolul al XVIII-lea, iar în Marea Britanie sau Canada din secolul al XIX-lea. În Italia, ca să luăm un exemple de țară apropiată cultural de noi, la cele mai recente alegeri parlamentare au votat prin corespondență aproape un milion de cetățeni. Ca și România, Italia are o diasporă numeroasă. În unele țări se folosește și votul prin reprezentant. Și pentru că ne aflăm în secolul XXI, nu se poate să nu vorbim de vot prin Internet, folosit cu succes în Estonia și testat la unele alegeri din țări precum Germania sau SUA.
În România, inițiativele privind introducerea votului la distanță s-au lovit de zidul politicienilor. S-a vorbit de creșterea fraudei, dar e doar o spaimă falsă, presupunând că vom avea și registru electoral (nu prea se poate vot la distanță fără o contabilizarea bună a electorilor). Atunci când în sfârșit un guvern s-a urnit să propună un proiect, acesta a fost sabotat de propria tabără și respins fără dialog de cealaltă, pentru că nu conveneau opiniile votanților din străinătate. Cât despre votul pe Internet, singura propunere cât de cât închegată, cea făcută de voluntarii myGrasp, a rămas într-un stadiu incipient.
Cam aici suntem. Partidele nu au avut niciodată un interes real pentru aducerea sistemului de vot în epoca modernă. Presiunea publică a fost și ea redusă. Acum ar fi un moment prielnic. Vrând-nevrând, politicienii au recunoscut problema. Avem și presiunea datelor de la Recensământ. Și poate că ar fi și interesul majorității. Hai să vedem dacă mișcă ceva.