Categories
Stiri

Dr. Negoiţă, Robert. Plagiator? Din Isărescu?!

Comentatorul nostru, Ion, mi-a atras atenția că tânăra speranță pesedistă, organizator de concursuri de miss cu cântec, ales primar la sectorului 3, adică Robert Negoiță a devenit chiar la începutul acestui an doctor la Academia de Poliție, unde l-a avut printre alți referenți și pe cunoscutul Dr. Voicu, Costică, general senatorul meu cel mult petrecut prin pușcării (am confundat generalul, nu e senatorul meu. Ce păcat, eram așa mândru de el!). Ce lume bună! Curios din fire am descărcat rezumatul tezei lui Dr. Negoiță și am apelat la amicul Google. Nu-i așa că ați intuit rezultatul?

Primul paragraf din text:

Amploarea şi diversitatea schimbărilor din lumea contemporană au afectat şi România, aducând profunde modificări de natură politică, diplomatică, socială, financiară, economică, tehnică şi tehnologică, religioasă, informaţională, etc.

Virgula aiurea îi aparține lui Dr. Negoiță! Sau poate nu. Pentru că primul rezultat adus de Google este un articol al unui oarecare Grigoriu Marian, și dânsul doctor prin Poliție. Găsim acolo identic paragraful căutat. Google mai îmi arată și alte articole cu aceeași frază, nu am stat să le iau pe toate.

Am luat apoi primul paragraf îngroșat în textul lui Dr. Negoiță:

Cauza profundă a actualei crize financiare o constituie lichiditatea abundentă creată de principalele bănci centrale ale lumii (FED, BOJ) şi de dorinţa ţărilor exportatoare de petrol şi gaze de a limita aprecierea monedei.

Prompt, Google m-a dus pe… site-ul BNR. Cu această ocazie am descoperit că în Introducerea lui Negoiță este copiat cuvât cu cuvât un întreg bloc de text dintr-un articol scris de însuși Mugur Isărescu. Parcă nu îmi vine să cred.

Am mai făcut o încercare. Am luat un paragraf îngroșat care începe cu „Concluzia noastră este…”.

Concluzia noastră este că lichiditatea abundentă a schimbat sistemul financiar până la limite la care politica monetară a ajuns în capcană. Inacţiunea ar fi dus la creşterea inflaţiei. Acţiunea a dus la instabilitate financiară.

Aici trebuie să fie contribuția originală a lui Dr. Negoiță, nu? Concluzia cercetării, lucruri grele. Ei, aș. Tot Isărescu, într-un discurs ținut la Academia Română și citat de ziarul Lumina (și alte ziare, dar mi s-a părut că ăsta e relevant). Cu o mică diferență: Isărescu zice „concluzia MEA este”. Modest, Dr. Negoiță spune „concluzia NOASTRĂ”. Probabil a lui și a lui Mugur.

Frate, cât tupeu trebuie să ai să te faci doctor copiind nu aiurea de pe net, ci tocmai din venerabilul Mugur Isărescu?! Și cât de nemernici trebuie să fie milițienii ăia din comisie să te lase să scapi cu asta?

Eu m-am oprit aici, că-s doar un blogger. Invit un ziarist interesat de subiect să verifice și celelalte paragrafe.

UPDATE 22:25: Stelian și Ghita au găsit alte două articole din care a copiat Dr. Negoiță (vedeți la comentarii) iar politehnicacalculatoare le-a trecut repede printr-un soft de verificat plagiatul cu următoarele rezultate:

Am trecut rezumatul printr-un tool anti-plagiat folosit in Olanda si rezultatele sunt mai jos. Procentele denota similaritatea cu alte lucrari disponibile online. Rezulta ca peste 25% din rezumat este copiat aproape identic din alte surse.

Rezultă că minim 30% din teză e copiată din altă parte.

Mulțumiri tuturor!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *