Categories
Stiri

Cum m-am păcălit cu ING Asigurări

Feriți-vă de ING Asigurări, că vă păcăliți ca mine! M-am păcălit semnând o poliță de asigurări, desigur. Vina îmi aparține, că n-am citit cu atenție toate clauzele și nu am căutat să înțeleg mai bine în ce mă bag. Dar să vă spun povestea, poate alții vor evita greșeala. (Notă: între timp, ING și-a schimbat numele în NN Asigurări; pentru că articolul este încă citit, am adăugat în iunie 2015 informația despre noul nume).

Prin 2003, într-un context favorabil, am devenit mic întreprinzător, adică mi-am deschis o firmă, cu statut de microîntreprindere. Firma o mai am și acum, dar niciodată nu a fost mai mult decât un vehicul fiscal pentru munca mea, ca individ. Pe vremea aceea, marele avantaj era că impozitul de 3% pe venit însemna cu mult mai puțin decât împovărătoarele taxe și contribuții pe salarii. Dezavantajul era că fără contribuțiile respective nu aveam acces la unele servicii publice. Am rezolvat lucrurile parțial angajându-mă la firma mea cu salariul minim pe economie.

După o vreme mi-am pus o întrebare importantă: dar pensia? Ca orice om calculat, dar închistat în gândirea mea mic-burgheză, mă gândeam că neplătind constribuții sociale, la pensie o să cam am probleme. Așa că în 2005 m-am adresat încrezător sectorului privat.

Încrederea a fost greșeala mea capitală. Cunoaștem că statul e rău administrator, firmele private se descurcă mai bine, dacă tot dau bani, mai bine dau la privat, că are mai bine grijă de ei. Da, dar asta nu implică și prezumția de bună-credință. Măcar la stat, teoretic, funcționarul are între obiective bunăstarea contribuabilului și problema principală e incompetența. Cu funcționarul sau firma de asigurări trebuie mai multă atenție. Lecția asta am învățat-o.

ING Asigurări suna bine, firmă olandeză, imagine bună (acum se numește NN Asigurări, după o operațiune de rebranding). În plus, aveam un cunoscut care se ocupa cu asta. Zis și făcut. M-am întâlnit cu amicul meu, i-am prezentat problema și, evident, mi-a spus că are soluția: planul de asigurări MERIT etc. etc. – aici a urmat o prezentare plictisitoare despre beneficii. Am înțeles de la început că vorbim de o asigurare, nu de o pensie așa cum o înțelegem noi în limbajul curent, nu-s chiar așa de fraier, dar am convenit că ne gândim ca la o pensie lunară. Datele de intrare au fost vârsta la care aș vrea să încep să încasez banii și ce sumă lunară. Am stabilit ca la a doua întâlnire el să vină cu calculele necesare.

Îmi amintesc cu duioșie de naivitatea cu care am abordat acele întâlniri. Aveam încredere în etica sistemului capitalist – câștigăm toți, nu? – și în agentul de asigurări – tânăr, la costum, discurs coerent. Așa că la a doua întâlnire am acceptat tot planul propus de agent, fără să pun prea multe întrebări. M-am uitat pe niște grafice frumoase despre cum va crește venitul meu, am răsfoit plictisit contractul (multe pagini!) fără să citesc prea atent multele definiții în limba de lemn a asiguratorilor, ba chiar am acceptat niște opțiuni care cică îmi garantau siguranța mea.

Prima dată când am citit cu atenție ce am semnat a fost după vreo trei ani, când îmi puneam problema unei investiții și mă gândeam să renunț la asigurare pentru a avea cash. Atunci am descoperit că profitul meu e mai degrabă iluzoriu, iar al firmei foarte concret. Nu am anulat pensia, pentru că ar fi însemnat să pierd practic tot la acel moment.

Suntem acum șapte ani mai târziu. Să ne uităm la cifre (rotunjite, fără zecimale):

  • Am plătit până acum firmei de asigurări 17.975 lei . Ca să obțin această cifră a fost nevoie să mă uit pe documentele mele, nicicum nu o aflu din informările de la ING.
  • Dintre aceștia, 877 reprezintă costuri cu opțiunile „pentru siguranță” (revin) și 616 lei taxe de administrare. Adică pentru ING profit 1.493 lei și pentru mine o pierdere similară
  • Cu restul (adică 16.582 lei), ING a făcut investiții cu cap, ridicând valoarea contului meu la 16.617 lei. Deci în șapte ani am făcut profit 35 lei (comparați cu pierderea din paragraful precedent).
  • Dar, atenție, dacă vreau să reziliez contractul, valoarea de răscumpărare este de doar 14.015 lei (n-am stat să buchisesc exact cum se calculează). Această cifră nu este comunicată clienților în mod direct (o fi legal? trebuie să verific), a trebuit să o smulg eu de la șefa agentei.
  • Mai mult, la reziliere se aplică și o taxă de răscumpărare de „aproximativ 2.900 lei” – am citat din șefa numită, că nici asta nu mi se spune clar în informările primite. Deci dacă aș avea nevoie de bani, aș primi 11.115 lei
  • Pe scurt, în șapte ani de investiție în ING Asigurări, eu înregistrez o pierdere directă de 1.493 lei, profit pentru firmă, și o pierdere potențială de 6.860 lei (diferența între cât am plătit și cât aș lua). Profitul potențial al firmei este de 17.975 lei, că momentan are toți banii mei.
  • Atenție, nici măcar nu am luat în calcul inflația și devalorizarea monedei

O vorbă despre opțiunile de siguranță. Este vorba de de opțiunea de scutire de plată a primelor, pe care am reziliat-o anul trecut, când mi-am dat seama că încă e acolo, și o asigurare de deces din accident, de care voi scăpa anul ăsta. Este foarte restrictivă ca posibilitate de activare și la cum merge economia e mai probabil să aibă ING accident decât să am eu. Ambele au fost sugerate de agent și eu am semnat ca prostul.

Să mai spun și că la un moment dat agentul ce mi-a făcut polița a fost promovat și am fost preluat de altcineva. S-a schimbat și stilul de lucru. Dacă până atunci, de câte ori era o treabă de discutat (anual trebuie semnată reînnoirea poliței), agentul venea pe la mine, doamna asta nouă (aproape că îmi vine să îi dau numele), pretinde să mă duc tot eu, plătitorul pe la ING. Doar după ce am făcut scandal am ajuns la un compromis, dialogăm prin email, cu documente scanate.

Anul ăsta m-a enervat rău. Conform legii, trebuie să primesc anul o scrisoare cu informații de la ING. Scrisoarea a fost emisă pe 11.04.2012, eu având termen de răspuns dacă vreau să schimb ceva până pe data de 9.05.2012. Nu am primit niciodată originalul prin poșă, iar agenta mea mi-a trimis-o scanată pe 16.05.2012. Acum cică să mă duc eu să le duc răspunsul oficial. Mă rog, îl trimit prin poștă, tot trebuie să mă duc să trimit declarația de venit către stat.

Acum stau și mă uit la hârtia asta: să continui aventura sau să renunț acum. Teoretic, asigurarea este pe termen lung, deci pierderea scade în timp, la un moment dat trece pe profit. Asta dacă nu ne gândim la inflație. Și, evident, dacă presupunem că ING Asigurări nu-și va da obștescul sfârșit în fața crizei globale (nb. încă trăiește, dar și-a schimbat părul: se numește NN Asigurări).  Ce să fac, ce să fac?

Oricum, mi-am propus să îmi vărs nervii cumva:

  • o să mă plâng în scris de agentă
  • o să studiez dacă pot să fac plângere la CSA și/sau la protecția consumatorului despre lipsa de informații esențiale din informări și despre faptul că nu mi-au trimis documentele în original
  • o să le spun tuturor celor ce vor să asculte: feriți-vă de ING Asigurări (sau, cum îi zice acum, NN Asigurări), că vă păcăliți ca mine!
Categories
Stiri

Suntem o țară de „academicieni”, avem un ministru al educației pe măsură

Academia Română este întâiul for științific al țării – sau măcar dorește să fie. Există o tradiție de sorginte europeană de a aduce în același loc crema elitei culturale și științifice a unei țări, iar din 1866 România urmează această tradiție. Academia Română are maxim 181 de membri titulari și corespondenți, la care se adaugă până la 135 de membri de onoare (95 din străinătate, 40 din țară). Costurile de funcționare, inclusiv indemnizațiile membrilor (3.000 de lei pentru titulari, 2.500 pentru corespondenți) sunt de la bugetul de stat (ca și în alte țări). Sigur că ar fi mult mai bine ca Academia să se ridice la înălțimea așteptărilor, dar ideea în sine nu e rea.

Doar că în România mai avem și alte „academii”, și nu mă refer la universitățile ce poartă acest nume, ci la pretinse foruri științifice organizate după asemănarea Academiei Române, în anumite domenii. Am numărat cinci astfel de organizații, iar a șasea este în pregătire, toate înființate prin lege, toate cu producție științifică zero, toate tocând bani de la stat, toate oferind titluri, poziții și neapărat mașini diverșilor fripturiști autohtoni. Aproape 1.000 de „academicieni” (inclusiv nenumărați parlamentari și foști parlamentari) se regăsesc în aceste organizații și se pregătesc un număr nelimitat de „academicieni juriști”. Indiscutabil, această adunătură de academicieni are ministrul educației pe care îl merită, plagiatorul Mang*.

Prima „academiei din afara Academiei” a fost înființată prin legea nr. 264/2004 și este Academia de Științe Medicale, continuarea unei instituții cu nume similar înființată în 1969. Numărul maxim al membrilor titulari şi al membrilor corespondenţi este de 231, din care 190 membri titulari. Membrii titulari ai ASM beneficiază de o indemnizaţie lunară viageră egală cu salariul mediu pe economie, iar instituția are patrimoniu propriu, secretariat, autovehicule. Legea de înființare spune că finanţarea ASM se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii.

Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, cunoscută și prin participarea ilustrului academician Ion Cristoiu, a fost organizată prin legea nr. 31/2007 (modificată ulterior prin mai multe acte). Legea ne spune că „AOSR este continuatorul şi unicul legatar al Academiei de Ştiinţe din România care a funcţionat în perioada 1936-1948 şi al Asociaţiei Oamenilor de Ştiinţă din România, înfiinţată prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1.012 din 30 mai 1956, care şi-a schimbat titulatura din Asociaţia Oamenilor de Ştiinţă din România în Academia Oamenilor de Ştiinţă din România prin Hotărârea judecătorească din 3 octombrie 1996, adoptată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.” Numărul maxim de membri titulari şi corespondenţi este de 250, din care 150 sunt membri titulari. Membrii titulari ai AOSR primesc o indemnizaţie lunară brută de 2.000 lei, iar membrii corespondenţi primesc o indemnizaţie lunară brută de 1.400 lei, sume actualizate cu inflația. Legea mai stabilea că ASOR are un aparat tehnic și un parc auto proprii, dar finanțate de la bugetul de stat și așa a rămas până în 2010.

Prin Legea nr. 230/2008 s-a înființat Academiei de Ştiinţe Tehnice din România, continuatoarea (prin lege!) a unei organizații private, Asociaţia „Academia de Ştiinţe Tehnice din România”. ASTR are 150 de membri titulari (cu o indemnizație lunară brută de 1.800 lei) și 100 de membri corespondenți (1.400 lei), un sediu primit de la stat, precum și un aparat tehnic propriu și autovehicule, toate suportate până în 2010 de la bugetul de stat.

În 2009 s-a născut Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti”, înființată prin Legea nr. 45/2009. ASAS se bucură de un patrimoniu consistent, fiind continuatoarea în drepturi a mai multor instituții (a Institutului de Cercetări Agronomice al României, a Institutului Naţional Zootehnic, a Academiei de Agricultură a României şi a Institutului Central de Cercetări Agricole), precum și un aparat tehnic și un parc auto, sprijine de la buget. Are până la 181 de membri, care primesc o indemnizație lunară egală cu salariul mediu pe economie, de asemenea din bugetul public.

Temporar, ca urmarea a OUG nr. 79/2010, ASM, AOSR și ASTR se finanțează exclusiv din venituri proprii. Vom vedea când încetează această limitare. E neclar de ce ASAS a scăpat de măsurile de austeritate, foarte probabil a avut un lobby mai bun pe lângă guvernul Boc.

Academia de Științe Militare a fost înființată recent, prin legea nr. 56/2012, intrată în vigoare la 29 martie. Legea prevede că ASM are un aparat tehnic, finanțat de la buget, la propunerea MApN, MAI și SRI, că membrii (maxim 100, din care 50 corespondenți) primesc indemnizații lunare (egală cu salariul mediu pentru titulari, 50% din acesta pentru corespondenți) și că are un parc auto propriu (de ce trebuie legea să specifice asta de fiecare dată?!). ASM nu este afectată de ordonanța amintită, deci se finanțează de la bugetul de stat. Așteptăm cu nerăbdare să îl vedem pe fostul ministru Oprea politician.

În toate aceste cazuri, forurile „academice” se auto-reproduc, adică își aleg membrii prin reguli proprii. Criteriile sunt de asemenea proprii. Desigur că avem un bla-bla despre înalta valoare a membrilor (toate legile sunt copiat una după alta), dar de aici până la punerea în practică e drum lung.

Cel mai bun exemplu este că niciuna dintre aceste instituții nu a reușit să pună la punct un jurnal propriu recunoscut de comunitatea științifică internațională. Niciuna nu are o editură proprie care să publice cărți ce intră în circuitul științific internațional. Practic, niciuna nu are o producție științifică ce ar merita măcar pe departe numele de „academică”. Vorbim doar de mai multe adunături de fripturiști pe banii statului.

Ultima găselniță, a parlamentarilor-avocați, fără deosebire de partid, este Academia de Științe Juridice din România, pentru înființarea căreia a fost depus recent în Parlament un proiect de lege de către 19 deputați și senatori.  Proiectul nu limitează numărul de membri ai ASJR, iar în ceea ce privește indemnizația o dă pe după plop, făcând trimitere la legea de înființare a AOSR (adică 2.000 lei/lună, în caz că ați uitat). Evident că ASJR are aparat tehnic și mașini proprii, dar proiectul e cuminte, spunând că se finanțează din venituri proprii (ceea ce nu exclude donațiile de la buget). Referirea la AOSR lasă loc ca atunci când va fi anulată OUG nr. 79/2010 și indemnizațiile membrilor ASJR să fie plătite de stat.

Membrii ASJR ar urma să fie „personalități științifice reprezentative și profesioniști din domeniul juridic, cu o înaltă ținută morală”. Culmea tupeului, inițiatorii legii spun că deputații și senatorii juriști vor deveni membri fondatori, dacă vor. Cum să nu vrea, doar au „înaltă ținută morală”, nu? Acești titani ai științelor juridice și ai moralei, inițiatori ai legii, sunt: Ioan Chelaru (PSD), Toni Greblă (PSD), Dan Şova (PSD), Adrian Ţuţuianu (PSD), Gabriel Andronache (PDL), Daniel Buda (PDL), Tudor Chiuariu (PNL), Bogdan Ciucă (PC), Gheorghe Gabor (PNL), Alina Gorghiu (PNL), Mircea Grosaru (minorităţi), Florin Iordache (PSD), Mircea Lup (PSD), Mate Andras Levente (UDMR), Nicolae Ciprian Nica (PSD), Tudor Panţîru (PSD) şi Sorin Stragea (PSD).

Pe lângă Academia Română și cei 181 de academicieni „clasici”, mai numărăm deci alte 5 „academii specializate”, cu un total (potențial) de 912 de „academicieni”, la care se vor adăuga „academicieni juriști” fără număr, fără număr. Emblematic pentru calitatea acestor instituții este că în legile de funcționare se face neștirbit referire la „parcul auto propriu”, dar nicicum la propria producție științifică. Unii din ei, mai ghinioniști, au temporar suspendată indemnizația de la stat, dar să nu uităm că au venit la putere reparatorii-tuturor-relelor, deci ne așteptăm ca veselia să revină în înaltele foruri științifice. 

Cine știe, poate dacă îl schimbă pe Mang, Ponta ar putea aduce la ministerul educației un președinte de Academie, că opțiuni are destule.

*După ce am terminat de scris, l-am auzit pe Ponta ”suspendându-l” pe Mang și înlocuindu-l nu cu „academician”, ci un un sindicalist. Vai de noi!

Categories
Stiri

PSD și-a pus Societatea Civilă la CSM

Despre “Societatea Civilă” discutăm în aceste câteva paragrafe. Azi, Societatea Civilă a învins, fie că vorbim de avertismentele unor ONG-uri, de apelurile unor profesori, de articolele unor jurnaliști, de indignarea unor asociații sau de comentariile  unor anonimi de pe net. Ponta și-a retras sinistra propunere pentru Ministerul Educației.

Sunt sigur că de la gafa de azi i-a fost retrasă nominalizarea. De data asta Corina Dumitrescu nu a mai fost în eroare, ca să-l cităm pe proaspătul premier. Ba din contră, gura păcătoasei adevăr grăiește:

Acest CV a fost depus, initial, la dosarul meu de candidat pentru un loc de reprezentant al societatii civile in Consiliul Superior al Magistraturii, la Senatul Romaniei. Personal, am acceptat aceasta candidatura la limita timpului in care actele urmau sa fie depuse. Initial, refuzasem aceasta candidatura la CSM din partea PSD-ului, fiind o persoana foarte ocupata si numai din acest motiv. Dar, la finalul termenului in care se putea depune candidatura, liderii PSD mi-au facut din nou aceasta propunere pe care, in cele din urma, am acceptat-o.

Dacă nu știați, doamna e reprezentatul nostru, chipurile al Societății Civile în acest înalt for al Justiției românești, care este Consiliul Superior al Magistraturii iar declarația de mai sus o regăsiți pe toate siteurile de știri. Nu degeaba și-a ales această frumoasă după-amiază de duminică pentru conferința de presă: declarația a trecut de jurnaliști ca gâsca prin apă, deși ar fi putut fi știrea zilei. A sesizat-o un cititor care merită aplauze, că tot vorbeam în postarea precedentă despre agerimea unor comentarii.

În rest, să rememorăm din învățăturile atotputernicului Adrian Năstase despre Societatea Civilă, extrase din stenogramele PSD din decembrie 2003:

Avem o problemă să creăm un Institut de Politici Nepublice sau Private? Creăm 15 institute din astea si dăm sarcina fiecăruia, celor care nu au ONG-uri acasă le dăm sarcina să-și facă fiecare două ONG-uri acasă. Nu se mai poate.

Ba se poate. Ne-am întors sub zodia PSD. Originalul, nu copia fidelă PDL.