Categories
Stiri Tu cu cine ai vota

Votul prin corespondenţă şi frauda electorală

Acum vreo zece zile cel mai sondor blogger a făcut vâlvă cu un articol provocator încă din titlu: Cât se poate frauda prin intermediul votului prin corespondenţă? Ipoteza principală a articolului este că prin introducerea acestui mecanism alternativ de vot apare o nouă oportunitate de fur de voturi şi că patidele vor încerca să profite, cu precădere PDL, iniţiatorul proiectului. După calcule complexe cu care vă las să vă delectaţi la sursă, Turambar ajunge la concluzia că PDL ar putea să câştige cam 6% din introducerea votului prin corespondenţă în străinătate, cea mai mare parte (adică vreo 4 din cele 6 puncte procentuale, dacă am înţeles bine) prin fraudă.

Aşa cum era de aşteptat, articolul a stârnit vâlvă. Turambar a fost fie atacat, fie lăudat de cei care văd doar PDL şi reacţionează pavlovian şi a fost pentru o zi sau două vedetă pe la moguli. Au fost şi câteva reacţii la obiect, care discutau metodologia de calcul, însă fără a veni cu contra-argumente solide. Şi au mai fost alte câteva reacţii la obiect, cele care discutau principiul şi costurile asumate pentru a asigura accesul la vot. Apoi s-a aşternut liniştea şi ne-am întors la alte subiecte. Şi dacă tot e linişte, m-am gândit şi eu să scriu o replică la articolul lui Turambar.

Voi spune de la început că poziţia mea de principiu este că mecanismele alternative de vot – vot anticipat, vot prin corespondenţă, chiar vot electronic – trebuie introduse de urgenţă, pentru toţi cetăţenii (nu doar pentru cei din străinătate). Între 15 şi 20% dintre cetăţenii români cu drept de vot trăiesc în altă parte decât au domiciliul din documentele de identitate sau călătoresc în ziua votului. Fie că sunt în ţară sau străinătate, este anormal să li se ceară să facă un drum lung şi costisitor până la secţia de vot de care aparţin. În particular pentru cei din străinătate, chiar şi la scrutinurile la care există liste speciale cea mai apropiată secţie de vot este de obicei prea departe pentru a fi tentaţi să participe. Este datoria statului să asigure cetăţenilor căi prin care să poate să îşi exercite lesne dreptul la vot, iar aceste căi sunt deja folosite de democraţii mai vechi, nu trebuie să invetăm nimic.

În acelaşi timp însă, trebuie să privim cu seriozitate problema fraudei, pentru că suntem păţiţi. Experienţa ne învaţă că dacă lăsăm la îndemâna partidelor un sistem cu posibilităţi de fraudă, aproape sigur acestea vor profita de el. Din această perspectivă, eu nu citesc articolul lui Turambar în cheie politică, anti-PDL, ci în cheie civică, un semnal de alarmă binevenit. Să fim atenţi cu votul prin corespondenţă că putem să avem probleme. Păi să fim.

Aici vin cu critica la adresa articolului. Nu am nimic de spus în legătură cu formulele de calcul. Cred că ipotezele intermediare sunt de bun simţ şi formulele propuse au sens. Însă, dintr-un motiv care îmi scapă, Turambar a ignorat un element esenţial de context: cum se desfăşoară votul prin corespondenţă? Cadrul general propus este că oricine dintre cei aflaţi în străinătate votează în voie prin poştă şi deci furnizează un potenţial vot ce poate fi furat. Nu e chiar aşa.

Proiectul MAE nu propune deloc un sistem simplui. Dimpotrivă, dacă lucrurile rămân aşa va fi destul de complicat. Pentru a vota prin corespondenţă sunt trei paşi importanţi:

  1. înregistrarea voluntară în registrul votanţilor prin corespondenţă, în scris, la ambasada cea mai apropiată, dovedind reşedinţa oficială (cu înscrisuri) în ţara în care eşti
  2. primirea prin poştă a documentelor securizate
  3. trimiterea votului, tot prin poştă

Condiţia iniţială reduce bazinul potenţialilor votanţi prin corespondenţă la aproximativ o treime. Afectează în principal românii aflaţi la muncă în Spania şi Italia, adică ţinta predilectă pentru un eventual furt la urne. Turambar a luat în considerare acest lucru în calcule, dar vom vedea că este important şi pentru potenţiala fraudă, atunci când este pusă în practică.

Să mergem mai departe. Cum se poate frauda cu ajutorul votului prin corespondenţă? Sunt două metode de a adăuga voturi suplimentare:

  1. Vot dublu. Pentru o parte din cetăţenii ce se înscriu la vot prin corespondenţă  se introduce în urne câte un vot pentru ei şi la localitatea de domiciliu.
  2. Vot fictiv. Pentru o parte din cetăţenii aflaţi în străinătate şi care nu au chef să voteze sunt produse de către aparatul MAE voturi prin corespondenţă.

Ambele metode au importante impedimente în practică. Pentru votul dublu trebuie controlată comisia de vot, ceea ce nu e aşa simplu acolo unde primarii sunt din opoziţie; iar alegerile locale sunt înainte de cele parlamentare. Însă problema cea mai mare rămâne verificarea votului dublu. Autoritatea Electorală a folosit deja un sistem de verificare post-alegeri şi lucrează la unul ce ar putea să micşoreze foarte mult timpul de control.

Votul fictiv este un coşmar birocratic. În primul rând, MAE trebuie să producă o listă cu cetăţeni români aflaţi în străinătate şi cu probabilitate ridicată să nu voteze în persoană. Atenţie, trebuie să producă nu doar lista, ci şi documentele cerute de lege pentru fiecare, unele emise de statul român, altele de autorităţi străine. În pasul doi, trebuie să trimită prin poştă, cu confirmare de primire, plicurile către toţi aceşti oameni, şi să aibă confirmările de primire. Doar apoi trebuie să adauge efectiv voturile în urnă, şi să aibă elementul de control. Probabilitatea ca angajaţii MAE să facă toate aceste lucruri pentru zeci, poate sute de mii de voturi, şi totul să rămână ascuns, este foarte redusă.

Având în vedere cele de mai sus, părerea mea e că ignorând contextul Turambar greşeşte. Poate că în teorie frauda e posibilă, dar în practică va fi al naibii de greu de implementat.

Aici mă îndepărtez de articolul de la care am plecat, pentru a spune că proiectul MAE este criticabil tocmai pentru că face procesul de vot prea dificil şi îl reduce la o categorie restrânsă de cetăţeni – cei care au reşedinţa oficial în străinătate. Votul prin corespondenţă şi alte mecanisme alternative de vot trebuie introduse pentru toţi cetăţenii şi însoţite de informatizarea sistemului, astfel încât să fie prevenită frauda. Acesta este însă un subiect pentru un alt articol.

Înainte de a încheia mai trebuie să fac o precizare. Toate mecanismele alternative uşurează cumpărarea de voturi, pentru că oferă cumpărătorului o cale prin care să verifice direct dacă vânzătorul chiar a vota aşa cum i s-a cerut. Un partid hotărât poate să identifice cetăţenii dispuşi să-şi vândă votul, să îi ajute să se înscrie pentru vot prin corespondenţă, să îi controleze cum votează şi să pună în numele lor la poştă plicurile închise. Costurile asociate s-ar putea să fie mai mici decât cele actuale. E adevărat, e o problemă potenţială. Însă nu chiar aşa de mare. Pe de o parte, PDL şi USL se vor contracara reciproc în această practică; pe de altă parte, românii din străinătate nu sunt aşa săraci să se vândă ieftin şi au intrat în contact cu alte valori; se vor gândi de două ori înainte să o facă. Până la urmă, dacă votul e un drept, trebuie să acceptăm că fiecare îl utilizează aşa cum consideră de cuviinţă. Unii pot să aleagă pentru principii înalte, alţii pentru o pungă cu făină. Am ajuns de unde am plecat: e dreptul lor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *