De foarte multe ori i-am admirat pe oamenii din spatele reclamelor TV (și nu numai). Trebuie să ai o anume măiestrie pentru a fi capabil să spui o poveste in 30 de secunde. (Desigur, nu vorbesc de amețiții care scot numai reclame cu femei entuziasmate de cel mai recent detergent cu miros de nufăr japonez sau cu bărbați care se visează James Bond la volanul unei mașini de 1,4 litri, cu ABS opțional).
Mărturisesc, însă, că au existat și câteva reclame românești apreciate, care mi-au lăsat impresia unui lucru deja văzut. Ultima experiență de acest tip vine din lumea outdoor-ului, nu din cea TV. Este vorba despre deja celebrul “mesh” de la Obor, în care imaginea celui care a înfruntat, de unul singur, tancurile armatei chineze în piața Tiananmen este folosită ca mesaj electoral pentru unul din candidații la primărie.
Un pic despre faimoasa imagine. Există, de fapt, patru variante ale acestei poze (pentru amănunte, vezi aici), cele patru fiind realizate de Charlie Cole, Stuart Franklin (Magnum Photos), Jeff Widener (AP) și Arthur Tsang Hin Wah (Reuters). Celor patru versiuni li se adaugă o a cincea poză, realizată de Terril Jones (povestea acestei fotografii poate fi citită aici).
Revin la reclama de la Obor. Autorul reclamei, Robert Tiderle de la Papaya Advertising, a discutat despre această reclamă cu TVRinfo. Mi-a atras atenția următorul pasaj din interviu, în care Tiderle răspunde întrebării reporterului dacă deține drepturile de autor pentru imaginea folosită: “Are cineva drepturi de autor pe ce s-a întâmplat în piaţa din Tiananmen? Nu, nu există drepturi de autor, dar nu cred că asta e important. Nu cred că omul care trece prin faţa mesh-ului se întreabă asta.“
Aceste trei rânduri mi-au arătat că lipsa de respect față de munca, efortul și viziunea altuia, nu este caracteristică doar unor reprezentanți ai lumii academice, precum Ioan Mang sau Codruța Kovesi (pentru a mă referi doar la cele mai recente cazuri). Această lipsă de respect, manifestată prin furt, este caracteristică și unor profesioniști din mediul privat.
Nu știu dacă Robert Tiderle își elaborează toate campaniile publicitare pornind de la ideile altora, sau dacă a considerat că este acceptabil să furi dacă reclama pe care o faci este pro bono. Știu, însă, că cei cinci fotografi care au făcut pozele faimoase din piața Tiananmen au muncit pentru acele poze și și-au pus viața în pericol pentru ele. Cred că nici unul dintre cei cinci nu ar fi bucuros să afle că undeva, departe, există un advertiser care consideră că drepturile de autor ale pozelor făcute de ei sunt irelevante.
În ciuda credințelor lui Tiderle, există oameni care trec prin fața mesh-ului și se întreabă: “O fi plătit ăsta ca să aibă dreptul de a folosi poza?” Iar răspunsul său, conform interviului, a fost foarte clar: “Am furat, dar nu contează.” Și nici nu îl va pedepsi cineva, iar el va rămâne cu ideea că a născut încă o genială creativitate pentru că lumea vorbește despre ea …
Vai, cum te exprimi, domnule!
Nu “a furat”, doar, “a ciordit”! Aşa mi-a explicat unul care a luat de pe youtube clipul postat de mine, a pus emblema lui peste emblema youtube şi … era revoltat pentru că l-am acuzat de furt.
Pai nu chiar…
Nu maiestria fotografului intereseaza acolo ci caracterul ei de document. Pe mine ma misca pentru ca filmuletul mi-a fost povestit in primii ani de facultate – trebuia oare si profesorul sa plateasca ceva?
Ce conteaza aici, dincolo de toate este povestea reala. De aceea nu l-a intrebat nimeni pe chinez daca vrea sa apara in poza. De aceea lumea nu se preocupa de fotograf. De aceea nu stim – si nu prea ne intereseaza – cate variante sunt. Faptul si nu arta sunt interesante aici.
De aceea insusi autorul nu cred ca protesteaza cand i se foloseste poza – ar fi usor ridicol.
@ Tiut: Probabil că nu ai înțeles – acele poze nu pot fi folosite pentru a obține un beneficiu personal fără a avea acordul autorului sau al celui care deține drepturile asupra pozei. Că nu te interesează câte variante sunt și că nu vrei să afli despre poveștil lor, asta arată că nu te intersează arta fotografică (și, probabil, multe altele – dar asta e problema ta). Iar povestea reală nu are absolut nicio legătură cu contextul în care a fost folosită poza.
Dvs, sau blogul pe care scrieti aveti drepturile de autor asupra pozei folosita ca si cover mai sus?!
@d: Sincer, am început să mă plictisesc de cei care comentează despre orice altceva, numai despre tema însemnării nu. Poza la care te referi a intrat în domeniul public, deci nu mai este nevoie de obținerea permisiunii de a o folosi.
@Claudiu…a ntrat in domeniul public adica ati gasit-o pe net, nu?! Tema era folosirea pozelor fara drept de autor…voi faceti acelasi lucru. Habar nu aveti cine a facut poza de mai sus si daca are drepturi de autor pe ea. Ati gasit-o pe net si ati luat-o gratis. Chiar daca ati gasit-o pe un site de genul Art Historia tot are drepturi asupras ei cel care are site-ul respectiv.Nu mai fiti ipocriti!
@d: nu știm cine este autorul pozei. Dacă am fi știut, l-am fi contactat, deși, cel mai probabil, este mort de mult dat fiind că aceea este o poză a Căii Griviței de prin anii 1920-1930. Mai mult, drepturile de autor dispar cam după 70 de ani, poza intrând astfel în domeniul public.
Situația la care mă refeream în articol diferă în trei aspecte: 1. se știe cine este autorul pozei originale, 2. poza încă nu a intrat în domeniul public și 3. folosirea pozei are ca scop obținerea unui beneficiu personal.
Dacă vrei să fii în continuare Gică Contra, în loc să discuți pe temă, be my guest.
Claudiu, un proces de intentie total neizbutit. Eu stiu ca pozele intra in domeniul public dupa 20 de ani. Articolul asta (http://legi-internet.ro/blogs/index.php/2011/07/01/calculator-pentru-domeniul-public-drept-de-autor) pare sa imi dea dreptate, ceea ce face Tank Man o poza de domeniu public.
Tu de unde ai informatia cu 70 de ani?
Știu că 70 de ani este varianta maximă. Nu știu dacă diferă în funcție de tipul operei. Pe de altă parte, poza folosită în mesh este protejată de legea SUA, nu de cea românească și nu cred că AP sau Reuters sunt darnice cu poze atât de emblematice.
Ce m-a enervat, însă, la Robert Tiderle este atitudinea sa față de idea de a verifica și, eventual, plăti pentru dreptul de a folosi poza. În cuvintele sale: “Nu, nu există drepturi de autor, dar nu cred că asta este important.”
Claudiu, cred ca iei mult prea ad literam formula “omul care trece prin faţa mesh-ului”. Da, in sens strict ai dreptate, poate-s si oameni care se intreaba despre drepturi de autor, poate-s si oameni care se intreaba despre metoda de printare, poate altii se intreaba despre chiria pe locatie, cost de expunere vs printare, tva, taxa de publicitate, mod de iluminare, sistem de prindere, utilizari ale meshului dupa ce se da jos de pe fatada … etc etc Dar toti astia, fie ca-s de la fisc, de la concurenta, de la primarie de la politia protocronismului etc oricum nu prea-s targetul vreunui mesaj de ooh pentru ca indiferent ce ai pune pe panza nu vei reusi sa transmiti mesajul pe care l-ai dorit sau oricum va fi bruiat de aspectele colaterale pe care acesti oameni isi focuseaza atentia.
Desigur titularul campaniei e responsabil/suporta consecintele tuturor acestor aspecte dar targetul afisarii unui mesaj ooh raman totusi “oamenii care trec prin fata mesh-ului” unde oamenii sunt in sens general fara aceste interese specifice.
Problema acestei expuneri (ridicol neasumata de beneficiarul ei) mi se pare ca ramane tot la “omul din fata meshului” chiar in sensul folosit de Robert: omul asta fie stie istoria cu Tankmen (si atunci e un pic caraghioasa asocierea cu ong-istul care vrea si el un loc in consiliul primariei) fie n-o stie si atunci poza e doar o ciudatenie => singurele eventuale efecte pozitive pot fi la cei care-l asteapta in mod real pe Davidul mesianic al politicii.
iar astia chiar daca or mai fi ramas (dupa apartcikul care curata comunismul de intinarile sle si dupa nomenklaturistul care intra in lupta anticomunista mult dupa caderea comunismului) sunt inutili electorali pentru ca neimplinirea asteptarilor lor ii face sa-si retraga facil sustinerea si in plus e si o zona foarte aglomerata de vadimi, becali, diaconesti.
@Claudiu…evident ca ala de a facut poza e mort problema este ca poza nu ati gasit-o pe strada…si chiar asa legea zice sa o duci la politie…ati gasit-o pe net, pe un site, de unde ati luat-o gratis presupunand ca e a nimanui. Asa cum ati luat voi poza fara sa intrebati pe nimeni o sa va ia cineva si voua textele…fara sa citeze sursa…sunt pe net deci sunt libere…ale tutuor. Chiar daca imaginea are 70 de ani voi ati luat poza de undeva fara permisiunea celui care o detinea. Spre exemplu…poti sa i povestesti copilului tau o poveste de Fratii Grimm, dar daca o iei dintr-o carte si i-o citesti trebuie sa platesti pt carte, chiar daca povestea nu are drepturi de autor…e cineva care a stat sa o culeaga si sa o tipareasca. Asa si poza asta…e poate fara drepturi dar cineva a stat sa o caute si sa o posteze pe net de unde considera unii ca totul e la liber.
@d: din pozitia celui care a inregistrat blogul de fata, tin sa precizez doua lucruri:
1. Te razboiesti inutil cu Claudiu, el inca nu era autor la vremea respectiva.
2. Nu e frumos sa vorbesti urat despre lucruri pe care nu le cunosti.
Nu vreau sa intru intr-o polemica pe o tema ce nu are legatura cu articolul. Iti raman recunoscator pentru ca te vei opri aici.
“Pe de altă parte, poza folosită în mesh este protejată de legea SUA, nu de cea românească și nu cred că AP sau Reuters sunt darnice cu poze atât de emblematice.”
Din nou te afli in eroare. Atata timp cat fapta este pe pamant romanesc, de catre un roman, ea este incriminata (sau dezincriminata) de legile romanesti.
Ca sa fiu mai explicit, legile romanesti te opresc sa copiezi ilegal un film nou lansat la Hollywood si sa-l difuzezi pentru bani, iar nu legile SUA.
Revenind la dezbaterea lansata de tine, in acest caz, te-as ruga sa-mi spui de unde stii de cei 70 de ani. Sigur nu sunt 100? sau 200? Caz in care, de exemplu, poza blogului ar fi in aceeasi incidenta? Desigur exagerez, nu am nimic cu poza blogului.
Dar, la o investigatie foarte, foarte scurta (max 10 minute), omul ala nu a plagiat nimic. Si atunci nemultumirea ta canu s-a interesat de drepturile de autor este perfect similara cu nemultumirea mea (sa zicem) ca nici tu nu te-ai interesat daca poza are drepturi de autor, si cu toate astea, te-ai grabit sa-l incriminezi.
Cu ce difera prezumtia lui ca poza nu are drepturi de autor de prezumtia ta ca ea are? Nici unul din voi nu a depus un efort sa afle, nu-i asa?
@manwesulimo:
Există anumite lucruri pe care le consider ca de la sine înțelese. Unul dintre acestea este că atunci când dai de gâsca ce face ouă de aur, o protejezi cât poți de bine. De aceea nu am considerat necesar să dovedesc că poza de care vorbim este protejată de drepturi de autor.
Pentru a răspunde, însă, cerințelor tale, am căutat online și am găsit o dovadă foarte clară. Dacă accesezi pagina de web a celui care a făcut acea fotografie (http://www.jeffwidener.com/h/index.shtml) vei vedea că sub poză scrie foarte clar “copyright 1989 Jeff Widener / Associated Press” iar ceva mai jos scrie și “All rights reserved. Photographs may not be reproduced without prior written consent.” E suficient așa?
Ideea însemnării mele, însă, și probabil că nu am exprimat-o prea clar, nu era că Gigel advertizeru’ a furat poza; asta este o chestie extrem de comună în România din ce văd. Problema mea era cu modul în care a răspuns când i s-a atras atenția asupra posibilității de a fi încălcat legea. Răspunsul lui a fost un simplu “Hai, bă, mă lăsați cu prostiile astea? Eu sunt un artist și mă doare-n cot de drepturile de autor. Nu-ți convine, dă-mă-n judecată”. Răspuns extrem de apropiat de cel al lui Mang: “dacă autorii pe care ziceți voi că i-am plagiat fac plângere, atunci recunosc că am plagiat.”
@Ovidiu…accept ca sunt lucruri pe care nu le cunsoc insa normal e atunci cand ii spui cuiva ca nu are habar despre ce vorbeste sa ii si spui cum sta in realitate treaba.
P.S Daca as prelua poza de pe blogul asta te-ai supara sau nu?!
Stii, Claudiu, cand doi oameni iti spun ca esti beat … poti sa nu- iei in seama. Dar daca vreo patru – cinci continua sa-ti spuna asta este, totusi, bine sa-i iei in seama (nu-i neaparat sa-i crezi dar macar sa-i iei in seama!).
Esti, sper, foarte tanar inca, si atunci esti suzat. Caci daca un om la varsta mea (44) ar face asta si ar sari ars la replicile argumentate si justificate as spune doar ca este nesimtit si retardat.
Putin echilibru nu strica nimanui, iar un “mea culpa” chiar nu doare! Take care!
“Dreptul de autor” este o fictiune introdusa de editurile din sec. XVIII care doreau sa aiba un monopol asupra anumitor opere. Avea sens atunci, nu prea mai are in epoca digitala.
Autorii nu creeaza din senin, ei se inspira la randul lor din zeci de surse pe care nu le crediteaza intotdeauna si pe care nu le recompenseaza. Cultura este cumulativa si colectiva, nu izolata si individuala. Reutilizarea si amestecarea diverselor produse culturale, chiar fara acordul “autorului” nu face decat sa imbogateasca o cultura. Recomand cartile si prelegerile prof. Lawrence Lessig, pentru mai multe argumente in aceasta directie.
In plus, de cele mai multe ori, asa zisul autor primeste un procent ridicol din incasari, acaparate de intermediari fara ca acestia sa aiba cine stie ce merite. Industria culturala din SUA s-a obisnuit sa castige bani din nimic (tinand cont ca multiplicarea a ajuns sa nu mai aiba costuri cand totul e digital) si vrea doar sa isi protejeze privilegiile. Faptul ca exista naivi care inca mai inghit povestea lor cu bietii autori si furtul la care sunt supusi este trist, dar temporar. Deja Partidul Piratilor este o forta politica in Suedia si in Germania, tari unde nu poate fi vorba de lipsuri financiare sau de o cultura a furtului, ci tari in care acei cetateni mult laudati de Inglehart & Co, cei cu valori postmaterialiste si implicati social s-au saturat sa le fie incalcate drepturile.
Raportarea la o lege americana pentru o poza facuta in China re-mixata intr-un afis electoral din Romania mi se pare deja ridicola. Legea “drepturilor de autor” este invechita si depasita (cum au fost si legile care permiteau sclavia intr-o vreme).
Nu mai vorbesc de ipocrizia deja sesizata de cei dinai ntea mea referitoare la poza de pe acest blog. Daca s-ar aplica legea drepturilor de autor cum vor cei care au creat SOPA si PIPA acest blog probabil ca nici nu ar exista, orice trimitere la o melodie de pe YouTube fiind considerata ilegala.
Trebuie sa facem o diferenta intre piraterie si plagiat. Ce a facut creatorul mesajului publicitar a fost sa preia o imagine din mentalul colectiv (lucru pe care il realizeaza toate companiile publicitare), sa o modifice si sa ii dea o noua utilizare (e cam ca Mazare si Che Guevarra, reclama aia veche cu Ronaldo si Iisus, Iliescu copiind semnul victoriei de la Churchill etc). Nu a sustinut niciodata ca el ar fi facut poza, doar ca este irelevant cine a facut-o, ceea ce mi se pare corect. Pe de alta parte, ceea ce fac academicii nostri este condamnabil si trebuie pedepsit. Ei isi asuma texte si idei care nu le apartin fara sa mentioneze sursa si obtin beneficii de pe urma plagiatului (promovari, prestigiu etc.).
Trebuie sa militam pentru extinderea domeniului public, pentru reducerea perioadei aberante a copyrightului de 70 de ani dupa moartea autorului doar pentru ca asa vrea Disney (perioada a crescut progresiv, initial era de 14 ani), pentru deschiderea culturii si nu inchiderea ei, pentru combinarea si re-utilizarea diferitelor surse multimedia. Numai cineva lipsit de viziune isi poate inchipui ca nu va mai exista creatie daca se renunta la fictiunea numita drepturi de autor.