Monumentele dintr-un oraș sunt precum suvenirurile dintr-o casă. Lași la vedere ceea ce spune ceva despre tine și ceea ce vrei sa-ți amintească de un loc, de un moment sau de o persoana dragă. De-a lungul timpului, Bucureștii au avut parte de multe faceri, prefaceri și refaceri, fiecare regim politic de până acum alegând din trecut doar acele simboluri care nu ar fi pus în pericol prezentul.

In perioada monarhică, fara interventii brutale, foarte multe străzi, școli, edificii au luat numele membrilor familiei regale. După instaurarea regimului comunist toate acestea au fost distruse fie fizic (monumente), fie simbolic (denumirea străzilor a fost schimbată la fel ca și denumirea sau destinația multora dintre clădiri) și înlocuite cu altele legate strict de regimul comunist. Dupa 1989 procesul s-a repetat, de data aceasta fiind distruse toate simbolurile ce aminteau de perioada comunistă. Foarte pe scurt, monarhia s-a construit facand apel în principal la prezent, regimul comunist s-a construit printr-un prezent ce nega/oculta trecutul recent și promova un trecut îndepărtat, iar prezentul încă se construiește.

Cum se construiește? La început, tot ce avea legătură cu regimul comunist a fost îndepărtat; denumirea străzilor a fost schimbată, revenindu-se în unele cazuri la cele din perioada monarhică, statuile ce-i înfățișau pe liderii comuniști, de la Ceaușescu, Dej, Stalin, Lenin etc au fost daramate de pe soculuri si ascunse privirilor, iar treptat locul le-a fost luat fie de simboluri ale protestelor anticomuniste, fie de simboluri ale perioadei monarhice. Până de curând, trecutul îndepărtat și foarte îndepărtat părea să fi fost abandonat în favoarea celui recent, ocultat timp de mai bine de 50 de ani. Cel puțin așa părea să se întâmple.

Dar azi am aflat că pe treptele Muzeului de Istorie a apărut un monument nou. E acolo de multe luni, viscolul de asta iarnă l-a descoperit de câteva ori privirilor trecătorilor, însă de-abia ieri a fost inaugurat cu mare fast: statuia împăratului Traian ce ține în brațe o lupoaică al cărei cap simbolizează steagul dacic de luptă, trimitere la geneza poporului român. Înțeleg că monumentul este un cadou pe care Primaria l-a oferit Muzeului Național de Istorie și că potrivit lui Mihai Oroveanu, președintele Comisiei Monumentelor de For Public, ar face parte dintr-un program cultural prin care se promovează Calea Victorirei. Între noi fie vorba, Calea Victoriei, așa cum arată ea astăzi, este legată în primul rând de regele Carol I nicidecum de împăratul Traian. Și mai departe de 1692 cand se numea Podul Mogoșoaiei, fiind construită de Constantin Brâncoveanu pentru a lega curtea domneasca de moșiile de la Mogoșoaia, nu prea putem merge pe Calea Victoriei. Sau putem, dar o luăm prin hățișuri, noroi și bălării.

Așadar, în această logică deloc uitată în care prezentul se construiește printr-un trecut îndepărtat, ignorându-l pe cel recent, aștept și alte daruri din partea Municipalității: statui care să îi înfățișeze pe Decebal și pe Burebista, pe Mircea cel Bătrân, pe Vlad Țepeș și pe Mihai Viteazul. Primarul Oprescu a declarat deja, la dezvelirea statuii, că nu se oprește aici și că după câștigarea bătăliei cu infrastructura străzilor din zonă, a început să se preocupe de “elementul cultural arhitectural dedicat ariei“: “Incepand de aici, din zona impunatoarelor cladiri istorice ale Palatului CEC si Muzeului National de Istorie, pana la iesirea din capatul strazii Lipscani, la Piata Roma, unde am readus impreuna statuia Lupoaicei, la Pasajul Latin, care leaga aceasta parte a Centrului Vechi cu cealalta parte, dinspre biserica Sf. Gheorghe si Piata Decebal, am gandit si iata ca am realizat impreuna o serie intreaga de elemente artistice simbolice ale istoriei neamului romanesc.” O istorie trunchiată în bună tradiție …

Ca să revin la prima comparație, mă întreb oare dacă aș intra în casa unor pensionari și aș vedea că aceștia au ales, dintre toate amintirile strânse de-a lungul vieții, să scoată la vedere fotografii de când erau bebeluși, ascunzându-le pe cele recente, ce aș gândi despre persoanele cu pricina?

sursă foto: gandul.info