Opriți grătarele, vorbește domnul Ponta!

Sau domnul Sârbu, sau domnul Năstase, de la caz la caz. Dar să nu fim răi, Victor Ponta și-a văzut visul cu ochii, e (aproape) prim-ministru. Stau acum și mă gândesc că este o performanță personală remarcabilă. Vi-l amintiți pe Ponta când a fost ales președinte PSD? Victoria l-a surprins până și pe el. Pentru toți era pionul de sacrificiu al jocului complicat între greii PSD. Iată-l acum prim-ministru (nu ne așteptăm să nu treacă guvernul, nu?). Mărturisesc că întrebat acum două zile ce șanse dau moțiunii să treacă am zis 20%. Am greșit.

Nu cred în scenariile conspiraționiste care spun că Băsescu a gândit mișcarea, ca să erodeze USL până la alegeri și să câștige PDL mai multe vorburi. M-am convins mai demult că nu e cazul să îi suspectăm pe politicienii români de prea multă inteligență și capacitate strategică. Dacă puteau să stea la putere, ar fi stat; dar n-au putut. Nu cred nici în scenariul apocaliptic că se duce totul naibii (așa cum am respins mereu scenariul apocaliptic de sens contrar). Va fi un guvern mediocru, la fel ca cel condus de PDL. Sunt totuși trei gânduri pe care le am: unul optimist, unul pesimist și unul curios. 

Optimist. Schimbarea e bună pentru că zgâlțâie puțin aparatul administrativ și mai ales pentru că aduce o continuitate cu ce se va întâmpla în anii următori. Deja se simțea o încremenire în proiect, așteptarea „să plece ăștia” de dinainte de orice alegeri. Sigur că va fi o perioadă de tranziție, dar oricum guvernarea e mediocră, mult mai proasă nu va fi. Probabil că vor fi cheltuieli populiste, la presiunea baronilor locali, dar asta începuse deja să facă și PDL, nicio schimbare. Probabil că nu vor avea curajul să nu respecte înțelegerea cu FMI, adică vom avea o ancoră către stabilitate. Nu cred că USL se va eroda suficient încât să piardă alegerile, deci vom avea o continuitate. Ponta va avea ocazia să se pregătească din timp cu bugetul și programul pentru anii următori și va guverna în aceste luni gândindu-se că el și nu altul trebuie să scoată castanele după alegeri. Asta poate să îi facă mai responsabil. Una peste alta, exact cum spunea Băsescu (!), nu e niciun motiv de panică în plan economic.

Pesimist. Mă tem că în cel puțin două domenii vom face pași mari înapoi: educație și justiție. Aici nu mai vorbim de incompetență, ci de rea-voință. În justiție știm deja „doctrina” PSD, expusă de Năstase și Severin, în numele baronilor, că toată discuție despre corupție e inventată de europeni ca să ne facă rău nouă, românilor. Acum vor aplica teoria la justiția românească, în scurt timp vor îngheța ușoarele progrese ale DNA, ANI și ușoara libertate a judecătorilor. În educație, indiferent cine va da ministrul – Andronescu sau Marga sau unul din oamenii lor – vom asista la masacrarea încercării de a aduce puțină competitivitate în educație, în numele menținerii unui status-quo propice șefilor de universități și sindicatelor corupte din preuniversitar. Din păcate, ambele domenii sunt esențiale pentru dezvoltarea noastră pe termen lung. Nu ne va durea la buzunar, dar vom pierde într-un mod mult mai pervers.

Curios. Cum va coabita Băsescu cu USL? Vom avea și o suspendare? Probabil că Antonescu și PNL-PC vor presa asta, doritori să pună mâna pe funcția de președinte (să vezi acum campanie anti-Băsescu la Antene!). În context, ce se va întâmpla cu Constituția? Și mai departe, cum va supraviețui PDL? Multe întrebări.

About these ads
This entry was posted in HB, LD, Politică and tagged . Bookmark the permalink.

11 Responses to Opriți grătarele, vorbește domnul Ponta!

  1. Barbu Mateescu says:

    Povestea cu erodarea e într-adevăr mai complicată decât se crede. Am făcut o analiză aici apropo de ce s-a întâmplat în ’97, 2001, 2005, 2009, la şase-şapte luni după ce o coaliţie a preluat puterea: http://sociollogica.blogspot.com/2012/04/cate-voturi-pierd-coalitiile-de.html . Sper să ţi se pară interesantă.

  2. parvan says:

    Barbu: coalitiile cu pricina s-ar fi erodat diferit daca ar fi avut alegeri in “şase-şapte luni”? sau tocmai faptul ca erau departe de alegeri le influenta comportamentul/erodarea? :)

  3. Barbu Mateescu says:

    Mă interesa cât durează de fapt faimoasa “lună de miere” de care se vorbeşte şi se ştie în sociologica politică. Este posibil ca USL tocmai să se erodeze mai mult pentru că nu are acum un proiect cu care să ceară votanţilor săi să vină la vot – deja e la putere! Singura săgeată din tolba mobilizării e un referendum de suspendare…

  4. golan P-taUniversitatii says:

    Singura sageata din tolba mobilizarii e suspendarea,d’a decisiva.

  5. joness says:

    Mai intai sa vedem daca va exista un Guvern Ponta. Proaspat nominalizatul a accentuat in mai toate declaratiile faptul ca “i s-a incredintat mandatul de A INCERCA”. A mentionat posibilitatea alegerilor anticipate la 5 minute dupa ce cazuse guvernul, inainte de a fi nominalizat. UDMR-ul a spus clar ca vrea alegeri anticipate. Iar Basescu radea cu gura pana la urechi cand l-a nominalizat.
    Pentru a trece guvernul, USL are nevoie de sprijinul permanent al minoritatilor si al traseistilor, inclusiv a unor UNPR-isti. S-ar putea ca dezmembrarea marei adunaturi ce este PDL sa se accelereze dupa momentul de astazi, dar ramane de vazut. Nu m-ar mira deloc ca Ponta sa nu obtina votul in Parlament, posibil chiar ca urmare a unui blat discret. Poate urma un guvern de uniune nationala format din tehnocrati (Tanasescu?) sau inca un premier respins si alegeri anticipate.

    As mai spune ca sunt un pic mai putin pesimist decat Ovidiu in ceea ce priveste justitia si invatamantul. Cu siguranta ca alde Bombonel viseaza ca au scapat de procese, dar n-as fi mirat sa aiba surprize neplacute. Pe langa inceputul de independenta al institutiilor si presiunile externe, cred ca mai tinerii “carlani” Ponta & Antonescu n-ar fi chiar asa de suparati daca s-ar descotorosi de cativa seniori ce au fost odata cineva dar acum nu mai sunt decat niste pietre de moara. Inclusiv numitul Bombonel. Iar in ceea ce priveste invatamantul, e intr-adevar foarte probabil ca Marga sau Andronescu vor zbura rapid pe tinerii activisti infierbantanti implantati de Funeriu&Co pentru a ii inlocui cu dinozaurii cunoscuti, dar atat. In rest, reforma invatamantului urmeaza sa fie implementata, daca va fi vreodata, pentru ca din cate stiu eu vijeliosii reformatori in practica s-au limitat la rotirea cadrelor si fugarirea contravenientilor minori. In rest, ce-ar putea sa strice fiorosii dusmani ai reformei?

  6. polihimnio says:

    …si totusi, de ce oare nu avem acum alegeri anticipate hotarate din februarie, in loc sa schimbam un guvern dupa 2 luni cu unul pt 6 luni? principalul responsabil este presedintele, dar el nu va mai raspunde politic. va raspunde PDL, va raspunde poate Ungureanu, dar nu si presedintele.

    eu sunt optimist pt ca, atunci cand relatia intre institutii a fost una relativ corecta (2000-2007), nu am functionat chiar rau. o majoritate formata in mod normal nu cred ca ar dezamagi in 2012-2016. sunt pesimist pentru ca mandatul presedintelui se va incheia abia in 2014.

  7. Barbu Mateescu says:

    joness, nu este garantat că un guvern Ponta ar trece de parlament. Dar cred că tabelul are utilitatea lui, indiferent de ce se va întâmpla. Pe de altă parte, Traian Băsescu n-a zâmbit niciodată atât de mult ca în primăvara şi vara lui 2010, când anunţa tăierile de salarii la bugetari şi mărirea TVA. Nu sunt ironic, poţi să cauţi video-urile online. Personal, cred că acum râdea de ridicolul situaţiei: atât el cât şi Ponta au declarat rituos în ultimul an că nu ar colabora, s-au insultat etc etc.

  8. Ovidiu says:

    @Barbu: e prea simplistă abordare, cifrele trebuie puse în context. Sunt câteva diferențe importante. În primul rând, în toate acele cazuri vorbim de majorități venite la putere în urma unui vot popular, la început de mandat. Aceasta este una parlamentară, la final de mandat. Așteptările populației sunt diferite, capitalul de speranță investit în guvernul Ponta e mult mai mic acum decât dacă ar fi avut în spate adrenalina unei campanii electorale. Și acum există un țap ispășitor – Traian Băsescu, cu care USL împarte puterea.

    De fapt, tot jocul politic va fi unul de comunicare, între USL și Băsescu. Cine va reuși să dea vina pe cine?

  9. Barbu Mateescu says:

    @Ovidiu, argumentul invers poate fi utilizat şi el, şi anume că datorită măsurilor nepopulare luate de PDL greutatea asupra USL este mult mai mare decât oricând. Dar îţi înţeleg perspectiva, şi este posibil să ai dreptate.

  10. kinn says:

    Din pacate in educatia universitara chiar este ceva de pierdut. Funeriu a introdus standarde minime pentru promovari (lucrari ISI etc), lucru benefic pentru cei care chiar lucreaza, dar care le da fiori sinecuristilor ce publica la conferinte din Cuca Macaii si sunt “autori” a n’spe carti copiate (prost) din engleza.

Spune-ţi părerea

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s