Am fost azi la o dezbatere organizată de TI pe tema legii ANI. Am fost unul dintre puţinii ne-jurişti, aşa că mai mult am ascultat. Au participat oameni cu diferite viziuni politice, ceea ce a fost bine. Au fost mulţi jurişti, ceea ce probabil a fost bine (chiar dacă pentru mine unele cuvinte păreau folosite în sens impropriu). Organizatorii au adunat observaţii, comentarii, sugestii, pe care le vor trimite Comisiei Juridice a Senatului, camera decizională pentru acest subiect. Dincolo de discuţiile punctuale, pe articolele legii propuse de Guvern, concluzia e mai degrabă tristă: nici voinţă, nici putirinţă. Am avut şi ocazia să citesc mai atent decizia CCR şi îmi dau seama tot mai mult că avem o uriaşă problemă cu acest for.
Legea ANI nu rezolvă mai nimic, dar va fi votată
Pentru un observator al întâlnirii, lista problemelor pe care o are legea refăcută a ANI nu se mai termina. Fiecare persoană care lua cuvântul mai adăuga câte ceva, de la chestiuni esenţiale la virgula între subiect şi predicat. Replica reprezentantei Guvernului era tot mai slabă şi spre final (adică înainte să plece, că nu a stat până la capăt) se transformare într-un standard “încercăm să rezolvăm, suntem deschişi la sugestii, haideţi să mai vorbim”. Nu intru în detalii, mă mulţumesc să punctez cele trei chestiuni esenţiale: nu răspunde cerinţelor CCR, nu asigură controlul averilor ilicite şi nu răspunde cerinţelor agreate cu UE. Adică e praf în ochii tuturor.
Dar legea va trece. Domnul Cristian Diaconescu, senator, ne-a explicat, cu un amestec de ironie şi tristeţe, că Senatul va vota orice iese din Comisii, pentru că trebuie. Argumentele politice din spatele acestui trebuie sunt diverse, dar va trece, oricât de proastă e legea. Că după aceea o va desfiinţa iar Curtea e cu totul altă discuţie. Nu mai vorbim că dintre politicieni niciunul nu părea să creadă cu adevărat în nevoia de integritate şi transparenţă.
Principala problemă: conducerea executivă a ANI
Am spus mai demult că punctul slab al ANI este conducerea ei. Domnii Cătălin Macovei şi Horia Georgescu (care nu au venit la dezbatere, că nu au vrut) au reuşit rara performanţă de a-şi face inamici peste tot: ziarişti, politicieni, societate civilă, magistraţi. Decizia CCR este în bună măsură un răspuns la inabilitatea cu care cei doi şi-au îndeplinit mandatul. Şi aici este o problemă a legii: conducerea executivă a ANI este numită practic pe viaţă şi nu există mecanisme eficiente de control. Din păcate propunerea Guvernului nu schimbă nimic.
Şi totuşi, Constituţia…
Pentru mine o bună parte a rezolvării stă în textul legii fundamentale. În spatele ANI sunt două obiective: (1) publicarea transparentă a averilor şi intereselor celor ce iau bani de la stat, angajaţi sau cu afaceri cu statul, cum ziceam în articolul precedent; şi (2) existenţa unei instituţii care să monitorizeze aceste declaraţii şi, împreună cu alte informaţii, să asigure că banii luaţi de la stat sunt luaţi cât se poate de corect.
Decizia CCR desfiinţează direct ambele obiective. La punctul 3 spune negru pe alb că publicarea declaraţiilor este neconstiţională, iar la punctele 1 şi 2 că orice instituţie ar participa la controlul respectiv trebuie să se afle între cele menţionate de Constituţie la Autoritatea judecătorească, ceea ce nu e cazul cu ANI. Asta înseamnă că orice am scrie în legea ANI ori nu va îndeplini obiectivele, ori va fi declarat neconstituţional de Curte.
Să râdem cu CCR
Nu pot să mă abţin să nu închei cu o remarcă critică la adresa judecătorilor CCR. Ei au analizat printre altele articolul 11 din legea ANI, care la punctul e) zice că declaraţiile de avere şi de interese se publică “pe pagina de internet a instituţiei, dacă aceasta există, sau la avizierul propriu”, iar la punctul f) că se transmit şi către ANI, care le publică pe site-ul propriu. În decizia finală Curtea spune că dispoziţiile respective sunt neconstituţionale “în măsura în care prevăd transmiterea declaraţiilor de avere şi de interese Agenţiei Naţionale de Integritate şi publicarea lor pe pagina de internet a acesteia şi a instituţiei”.
Cu alte cuvinte, e neconstituţional să publici pe Internet, dar rămâne cât se poate de constituţional să publici la avizier! Nu pot să nu mă gândesc la judecătorii de la Curtea Constituţională ca la acei bătrânei speriaţie de calculatoare şi internet, lucrarea diavolului. Tragic, vorbim de singura instituţie din România pe care nu o controlează nicio altă instituţie.


Ovidiu, e sunt multe chestii dar ai inteles esentialul : CC trebuie desfiintata, vagaritati socialo-liberalo-crestino-conservatoro-comunisto-fascisto-elitisto-populisto etc de genul dreptul la viata privata, dreptul la familie, dreptul la transparenta sau informare corecta (ai observat ca e contra 1 intr-un sens), dreptul ca statul sa asigure familiei…s.m.d. abunda in Constitutie, pentru ca e o constitutie scrisa cum scris un elev cand copiaza de pe o fituica chestii de care habar n-are etc etc. Baietii aia care se uita la virgule si apoi te iau cu a contrario etc etc nu o sa o scoata la capat. E nevoie de rescris tot de la A la Z, dar ai vazut de ce au fost in stare intelectualii PDL. Si chiar daca ne-am trezi cu o noua capodopera madisoniana sau ceva, ar mai trebui sa importam nu doar judecatori, ci si politiceni, oameni de rand etc macar o majoritate simpla care sa o respecte si inteleaga cat de cat. Dar iar, nu vreau sa intru in detalii, dar cred ca s-a vazut cum se promoveaza tineretul in politic la cel mai inalt nivel ca sa zic asa si pe banii cui si cu ce scuze si privire de vai! da’ ne banuiti pe noi anti-comunisti de ziua noua si anti-moguli si crestini ca ma fraudat vistieria ca sa ajunga fiica sefului in exercusie la Belgia Occidentului…Anyway, sorry de divagatii, nu vreau sa deviez subiectul.
Sefii de la ANI nu puteau veni la dezbaterea organizata de TI pt ca l-au declarat incompatibil pe directorul TI, s-a ajuns in instanta, cu scandal, cu presiuni. A scris presa despre asta, parca in Academia Catavencu. Nu mai stiu ce s-a intamplat pana la urma, cum s-a finalizat cazul.
Asta nu inseamna ca sefii ANI sunt de pus la icoana. Este clar si o problema de leadership acolo, dar solutia este sa fie schimbata conducerea, nu distrugerea institutiei sub false pretexte de neconstitutionalitate.
Asta s-a intamplat…a ramas definitiv prin necontestare!
http://www.integritate.eu/UserFiles/File/Acte%20de%20constatare/ActConstatareNrA_1130_I.I._2009.PDF
In plus mai are la Parchet doua dosare pe fals intelectual si unul cu o plangere a fostei directoare de TI Raluca Pruna care spune ca Alistar i-a falsificat semnatura…
In rest cred ca daca era o problema cu sefii ANI o remarca comisia europeana in raport…asa cum a constatat pt CNI din care face parte si “integrul” Codru Vrabie…cu conducerea “pe viata” as citi raportul de audit extern Delloite pe site-ul ANI inainte de a da verdicte!Mandatul Presedintelui este de 4 ani…nu cat vrea Alistar…
Cu jurnalistii guristi gen Vanghele mediafax si altii care se transforma din ziaristi in judecatori nu vom merge nicaieri
Sefii ANI nu vor sa isi faca prieteni nicaieri…!!!…cu alte cuvinte nu vor “sa dea bine” ca sa ii laude societatea civila PSD&PNL…vezi alistar iorgulescu parvulescu….iar magstratii din cate stiu eu trebuie sa judece nu sa aiba simpatii…cred si eu dupa ce ANI a amendat 300 de actuali si fosti magistrati…
So …Think again…